Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accidentologie la zi!

Publicat in Amos News, vineri 20 iulie 2012 ·

Adus la nivelul nostru de înţelegere de zi cu zi, titlul de mai sus ar dori să spună cam care este situaţia accidentului rutier în ziua de 17 Iulie 2012 ora 9,00. Am purtat o scurtă discuţie telefonică pe această temă cu comisarul şef Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Circulaţie din IGPR care, amabil ca de obicei, a făcut o scurtă prezentare a ceea ce odinioară se numea situaţia operativă pe linia evoluţiei accidentului de circulaţie.

Din scurta, dar extrem de densa expunere a şefului direcţiei Poliţiei Rutiere, am reţinut că la zi a fost înregistrată următoarea evoluţie a celor trei indicatori de bază, accidente, morţi, răniţi grav: accidente grave: 4330 mai puţin cu 159 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent; decedaţi: 859 cu 100 în minus faţă de aceeaşi perioadă de referinţă şi 4172 vătămaţi grav cu 119 mai puţin.

Se cuvine a preciza că aceste date statistice se referă la perioada celor 6 luni şi 16 zile din iulie 2012, comparativ cu perioada anului precedent. Dinamica evenimentului rutier este sub semnul neprevăzutului, de foarte multe ori, de fapt de cele mai multe ori, rareori intervenind cauze ce exclud răspunderea uneia sau a ambelor părţi implicate în accident.

Filosofia naşterii, dezvoltării şi finalizării momentului de risc accidentogen este pe cât de simplă pe atât de necruţătoare în consecinţe. Elementul ce caracterizează naşterea şi finalizarea riscului potenţial periculos a fost caracterizat extrem de clar şi convingător de interlocutorului meu: “accidentul rutier al zilelor noastre are o mare încărcătură de violenţă care pur şi simplu explodează în contextul unor manevre extrem de neaşteptate, pline de risc!”

Afirmaţia era subliniată de citarea unor accidente colective, exemple dureroase ale unor asemenea unor carnagii colective cu trei, patru, cinci, şase şi chiar mai mulţi decedaţi, majoritatea ca efect combinat al v

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 5 minute
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 43 minute
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al patrulea titlu consecutiv de campioană

HotNews acum 42 minute
U-BT Cluj-Napoca a câștigat joi cea de-a cincea partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin, scor 97-89 (44-41) cu CSM Oradea și a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv. Jucatorii echipei de baschet U-BT Cluj-NapocaFoto: Flaviu Buboi

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 6 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 6 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

21°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°