Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corlăţean: Atacarea la CCR a organizării referendumului, o greşeală uriaşă

Publicat in Ziua Veche, vineri 20 iulie 2012 ·

Atacarea la Curtea Constituţională de către PDL a legii de organizare a referendumului riscă să îl coste definitiv existenţa în politică pe preşedintele suspendat Traian Băsescu, a declarat Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean.

“PDL a făcut o greşeală uriaşă, care riscă să-l coste definitiv pe Traian Băsescu existenţa în politică, pentru că a te opune interesului cetăţeanului român de a avea posibilitatea să voteze într-un număr cât mai mare este un subiect important. Demiterea unui şef de stat este un subiect grav. (…) Faptul că s-a ridicat pragul pentru validarea referendumului este o chestiune care avantajează în mod obiectiv pe domnul Băsescu şi pe susţinătorii săi, dar chiar şi în aceste condiţii vii cu încăpăţânare şi încerci să blochezi dreptul cetăţeanului de a vota, pentru că vorbim de o singură zi, nu de două”, a afirmat Corlăţean, joi seară, la Digi TV.

El a explicat că a fost pentru oricare dintre variantele privind programul de votare la referendum deoarece dorea să se dea posibilitatea unei consultări cât mai largi, chiar şi în două zile, însă existau acele acuzaţii şi suspiciuni că s-ar întâmpla ceva peste noapte, transmite Agerpres.

Ministrul a arătat că în textul deciziei CCR care s-a pronunţat pe proiectul de lege adoptat anterior în Parlament şi promulgat de preşedintele interimar Crin Antonescu se poate vedea că problema suspendării şi demiterii preşedintelui este o chestiune importantă gravă, iar în astfel de situaţii este important să creezi condiţiile unei consultări aprofundate, cât mai largi, a cetăţenilor. Titus Corlăţean a subliniat că, indiferent de rezultatul final, soluţia trebuie să aibă legitimitate, printr-o exprimare clară, masivă a cetăţenilor României şi atunci nimeni nu va mai putea să conteste ceva.

Atacarea la Curtea Constituţională de către PDL a legii de organizare a referendumului riscă să îl coste de

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 10 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 6 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 7 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 11 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 13 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 9 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°