Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Până la 5 august CEC se va pronunța dacă va fi sau nu organizat un referendum de aderare a Republicii Moldova la uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 iulie 2012 ·

Ieri, inițiatorii referendumului au depus la Comisia Electorală Centrală 7.758 de liste de subscripţie, conţinând 232.094 de semnături ale susţinătorilor lor.

Partidul Social-Democrat propune organizarea unui referendum republican legislativ privind aderarea Republicii Moldova la tratatele de constituire a Comunităţii Economice Euroasiatice, de formare a teritoriului vamal unic şi de constituire a Uniunii Vamale. Listele recepționate vor fi verificate și dacă se va dovedi că 200.000 de semnături sunt autentice, CEC va face demersurile necesare la Parlament, care va fixa data referendumului.

Inițiatorii propun ca scrutinul să aibă loc la 18 noiembrie. Potrivit lor, aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan va însemna resurse energetice mai ieftine şi, respectiv, micşorarea tarifelor pentru servicii.

Părerile moldovenilor despre acest subiect sunt împărțite. Cei mai mulți susținători ai ideii sunt reprezentanții minorităților. Totuși, se pare că și unii moldoveni agreează această aderare. Astfel, ultimele sondaje arată o proporție mai mare a celor care vor în Uniunea Euroasiatică decât cei care ar vota pentru aderarea la Uniunea Europeană. Potrivit Barometrului de Opinie Publică, aproape 46 la sută dintre moldoveni se pronunţă pentru aderarea la Uniunea Euroasiatică. Totodată, peste 33 de procente dintre moldoveni ar vota pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Aproape 12 sunt indecişi, iar peste opt procente spun că nu vor vota pentru niciuna dintre cele două uniuni.

Momeala rușilor cu prețuri mai mici la gaze a venit și din partea fostului ambasador rus la Chișinău, Valeri Kuzmin. Experții susțin că Rusia recurge din nou la șiretlicurile ei binecunoscute. „Declaraţia ambasadorului Kuzmin reflectă perfect modul în care Kremlinul îşi promovează interesele pe plan extern şi formula: dacă eşti cu noi plăteşti mai puţin, dacă nu eşti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 52 minute
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 40 minute
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 58 minute
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Diana Șoșoacă vrea referendum pentru ieșirea României din NATO: „Cea mai agresivă, incitantă, periculoasă și potențial distructivă Alianță militară!“

Adevarul acum 34 minute
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă a lansat, miercuri, o interpelare în Senat, prin care solicită reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. și pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la Alianţa Nord

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum 30 minute
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°