Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Genţi, bijuterii de lux şi butoni de aur Ce spun foştii directori de la Oil Terminal despre auditul Ministerului Economiei

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 21 iulie 2012 ·

Companiile din subordinea Ministerului Economiei au făcut în ultimii ani cheltuieli nejustificate, un exemplu fiind Oil Terminal, care a plătit zeci de mii de euro pe bijuterii, ace de cravată, butoni de aur, un ceas de aur şi vinuri de colecţie, a declarat ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.

El a anunţat totodată anularea unei licitaţii cu dedicaţie. Chiţoiu a prezentat concluziile unui audit privind activitatea ministerului şi a companiilor din subordine în perioada 2009 - 2011. La cea mai mare parte a companiilor au fost identificate cheltuieli care au încălcat procedurile legale de achiziţie şi au prejudiciat patrimoniul companiilor, a spus el.

Fostul director general al companiei, Silviu Wagner, a precizat că toate cheltuielile făcute pentru protocol au fost efectuate în limitele permise de Bugetul de Venituri şi Cheltuieli. „În luna decembrie 2009 au fost achiziţionate zece seturi de butoni şi ace pentru cravate, care au fost oferite reprezentanţilor instituţiilor centrale cu care compania Oil Terminal colaborează. De asemenea, au fost achiziţionate şi bijuterii, dar nu de lux, aşa cum a declarat ministrul Daniel Chiţoiu. Au fost cumpărate bijuterii de 150 de lei bucata, care au fost făcute cadou reprezentanţilor instituţiilor locale: ANAF, Garda Financiară, Curtea de Conturi. Subliniez că toate cheltuielile de protocol au respectat sumele prevăzute în Bugetul de venituri şi cheltuieli", a declarat Silviu Wagner, care a mai precizat că ministerul ar trebuie să verifice activitatea companiei şi în perioada 2004 - 2008.

Fostul director Mihai Lupu, actual deputat PNL Constanţa, a ţinut să precizeze că în timpul mandatului său de director general al companiei nu au fost achiziţionate genţi, bijuterii de lux sau butoni de aur. „Eu am avut indicatori performanţi. Lunar erau controlaţi şi pe vremea aceea nu puteai cumpăra aşa ceva. Am cumpărat do

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum o ora
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 54 minute
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 6 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum o ora
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Un tânăr a murit după ce a căzut în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt

Mediafax acum 38 minute
Un tânăr de 19 ani a murit după ce a căzut, sâmbătă seara, în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt. Corpul lui a fost găsit duminică dimineaţa.

Coreea de Nord suspendă trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud

Ziare.com acum o ora
Coreea de Nord s-a angajat duminică să "suspende" lansarea de baloane umplute cu gunoaie către Coreea de Sud, relatează AFP. "Vom opri temporar dispersarea de deşeuri de hârtie peste graniţă", a precizat agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA,

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 6 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Geoană spune că este „tot mai aproape” de momentul în care va lua o decizie privind revenirea în politică

HotNews acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat duminică, la lansarea cărţii sale, „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, la Botoşani, că este tot mai aproape de momentul în care va lua o decizie cu pr

Israelul acceptă planul lui Biden pentru Gaza, chiar dacă "nu este o înţelegere bună". Declarațiile unui consilier al lui Netanyahu

Ziare.com acum 2 ore
Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru dezamorsarea conflictului din Gaza, promovat acum de preşedintele american Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/27°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°