Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incidente în timpul mitingului PDL de la Iaşi. Pe cine a acuzat Traian Ungureanu de sabotaj

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 21 iulie 2012 ·

Curentul electric s-a întrerupt în timpul mitingului PDL de la Iaşi, iar organizatorii au pus în funcţiune un generator de tensiune pentru ca liderii democrat-liberali să-şi poată continua discursurile, europarlamentarul Traian Ungureanu spunând că vinovate de incident sunt autorităţile locale, relatează Mediafax.

În timpul discursului lui Mihail Neamţu, preşedintele Noua Republică, curentul electric s-a întrerupt, astfel că participanţii la mitingul PDL de la Iaşi nu au mai putut auzi ceea ce acesta spunea la microfon.

Organizatorii au decis să cupleze imediat generatorul de tensiune pe care îl aveau la dispoziţie, astfel că mitingul a putut continua.

Ulterior, europarlamentarul Traian Radu Ungureanu, cel care a prezentat mitingul, le-a spus participanţilor: "Ştiţi ce-au făcut? Ne-au întrerupt curentul".

Preşedintele filialei municipale a PDL Iaşi, deputatul Marius Spânu, a declarat după miting, pentru corespondentul MEDIAFAX, că întreruperea curentului electric nu a afectat desfăşurarea acţiunii.

"Am avut un generator pe care l-am adus preventiv. Nu ştiu dacă întreruperea a fost voită sau dacă pur şi simplu a fost o defecţiune. Mitingul a putut continua fără probleme", a afirmat Marius Spînu.

La rândul său, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, totodată liderul local al PSD, a respins acuzaţiile că Primăria ar avea vreun amestec în incidentul legat de întreruperea curentului electric.

"Nu stau eu la butoane, aşa că nu văd care e vina primăriei. De dimineaţă mă tot sună Flutur (Gheorghe Flutur - n.r.) şi tot vrea ba una, ba alta. Le-am cedat şi ziua pentru miting, USL-ul face mâine (duminică - n.r.), acum ce mai vor? Nu am nici o vină", a afirmat Gheorghe Nichita.

La mitingul PDL care s-a desfăşurat sâmbătă, de la ora 11.00, în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi şi la care a fost prezent şi preşedintele Traian Băsescu au lu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 4 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 4 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 11 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 6 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 11 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 8 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°