Carnagiul din Siria continua la cote din ce in ce mai ridicate. Asta si pentru ca Rusia, mai ales, se opune oricaror sanctiuni  ale comunitatii internationale impotriva regimului sirian, amenintand si utilizand dreptul sau de veto in Consiliul de Securitate al ONU.

Principala motivare a acestei atitudini – condamnata de intreaga comunitate internationala – este ca Rusia s-a simtit trasa pe sfoara in cazul Libiei, cu doi ani in urma. Atunci, ea a fost convinsa sa accepte un proiect de rezolutie initiat de Franta si Marea Britanie, in virtutea caruia fostul dicator libian, Gaddafi, a fost inlaturat de la putere, pierzand astfel un aliat cheie intr-o zona importanta.

De data aceasta, Rusia a decis sa spuna “niet” oricarei rezolutii de sanctionare a regimului sirian, celalalt aliat important in zona, blocand astfel sprijinul comunitatii internationale pentru sirienii deveniti victime ale represiunii conducerii actuale a Siriei.

Si care este diferenta? Doar numarul mult mai mare de victime, caci soarta presedintelui Asad este pecetluita demult. Dupa ultimele informatii, familia sa a plecat déjà spre Nord (in zona alawita a portului Latakia, baza navala ruseasca), iar luptele se desfasoara acum pe strazile capitalei … Rusia nu reuseste sa salveze regimul (il va putea salva pe Asad si familia sa, cel mult), iar costul uman al acestei incapatanari este déjà de ordinul zecilor de mii.

Cu catva timp in urma, in cadrul uneia din dezbaterile din Parlamentul European, am aratat ca, in asemenea situatii, exista un moment de cotitura, care, daca nu este sesizat oportun, poate conduce la pierderi inevitabile, caci este de asteptat ca sirienii sa isi aduca aminte cine l-a sprijinit pe Asad sa ii omoare cu zecile de mii … Iar Rusia va avea numai de pierdut.

Probabil ca asa se va si intampla, dar nu asta este chestiunea cea mai importanta. Tocmai am reveni