Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Băsescu pe Twitter: Cei de la USL cum aud de democraţie scot pistolul

Publicat in Romania Libera, duminică 22 iulie 2012 ·

Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, scrie, duminică, pe Twitter, că atunci când aud de democraţie "cei de la USL scot pistolul", referindu-se la incidentul de la Orşova, unde "Flacăra democraţiei" a fost aruncată în Dunăre, potrivit Mediafax.

"Referitor la incidentul de la Orşova: Cei de la USL cum aud de democratie scot pistolul!", scrie Elena Băsescu.

Şeful Poliţiei Orşova, comisar Marian Cherescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că duminică dimineaţă, în jurul orei 10.30, Poliţia a fost sesizată de un tânăr că în timp ce transporta "Flacăra democraţiei" prin Orşova, împreună cu alţi şase tineri, "a fost întâmpinat de un reprezentant al administraţiei locale, care fără explicaţii şi fără motiv a aruncat torţa într-un canal al Dunării".

Şeful Poliţiei Orşova a precizat că pe numele respectivului reprezentant al administraţiei locale a fost depusă o plângere penală, iar Poliţia face cercetări, urmând să fie făcută încadrarea faptei.

Preşedintele PDL Orşova, deputatul Doiniţa Chircu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că primarul Orşovei, liberalul Ion Manea, este cel care a aruncat în Dunăre "flacăra democraţiei", purtată de tinerii democrat-liberali.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, primarul din Orşova, Ion Manea, nu a putut fi contactat.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, duminică, referindu-se la incidentul de la Orşova, că este încrezător că "se vor aprinde foarte multe flăcări ale democraţiei" în aceste zile.

"Cred că se vor aprinde foarte multe flăcări ale democraţiei zilele astea", a afirmat Traian Băsescu, la plecarea de la seidul său de campanie, fiind întrebat despre incidentul de la Orşova.

Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, scrie, duminică, pe Twitter, că atunci când aud de democraţie "cei de la USL scot pistolul",

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu despre cazul foștilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Partidul principal al penalilor a devenit USR

HotNews acum 39 minute
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „principalul partid al penalilor a devenit USR”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Malina Norocea Președintele PSD a făcut afirmaţia răspunzâ

Consiliul Concurenţei analizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. ”Consiliul Concurenţei a declanşat în această săptămână o analiză se

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 3 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Bărbat din vestul ţării, rănit grav după ce s-a răsturnat cu tractorul

Press Alert acum 58 minute
< p> Un bărbat din localitatea Blăjeni, judeţul Hunedoara, a suferit răni grave după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el, în timp ce lucra pe câmp. „Sosit de urgență la locul accidentului, echipajul SMURD al Secției Brad a consta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

Miniştrii de Finanţe din G7 vizează un acord de principiu cu privire la folosirea veniturilor generate de activele ruse blocate

News.ro acum 2 ore
Miniştrii Finanţelor din G7, reuniţi în Italia, urmează să pun ă sâmbătă bazele unui acord de principiu asupra folosirii veniturilor generate de activele ruse blocate în vederea ajutării Kievului, însă decizia finală urmează să fie luată la summitul

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 3 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
sâm.

12°/28°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°