Londra a fost în sărbătoare, la începutul periplului de şapte zile al torţei olimpice prin cele 33 de districte ale capitalei, pe o vreme însorită, după săptămâni în care a plouat, anunţă AFP, care aminteşte că printre purtătorii torţei s-a aflat şi fosta mare gimnastă româncă Nadia Comăneci.
Primarul Londrei, Boris Johnson, a întâmpinat vineri seară sosirea torţei prin elicopter la Turnul Londrei, unde ea a rămas în cursul nopţii alături de cele 4.700 de medalii olimpice.
10 milioane de persoane au înfruntat condiţiile meteo, începând din 19 mai, pentru a vedea defilând torţa în întreg Regatul Unit, pe o distanţă de 12.800 km.
Nu au lipsit criticile, legate mai ales de securitatea Jocurilor, când guvernul a fost nevoit să mobilizeze în ultimul moment 3.500 de militari din cauza deficienţelor unei firme private de securitate.
Sâmbătă, şeful Comitetului naţional britanic şi-a exprimat dorinţa ca soldaţii mobilizaţi pentru Jocuri să beneficieze de locurile încă disponibile.
Sosirea torţei în capitală marchează debutul unor festivităţi non-stop.
Un fapt notabil, în acest an Ramadanul coincide cu JO, ceea ce le face viaţa grea celor aproximativ 3.000 de sportivi musulmani ce participă la competiţie.
Nadia Comăneci, prima gimnastă care a obţinut nota 10 la JO de la Montreal (1976), şi fostul baschetbalist John Amaechi au purtat torţa sâmbătă dimineaţă, după un start simbolic la meridianul Greenwich, pe malul sudic al Tamisei.
Un alergător centenar, Fauja Singh, 101 ani, care a făcut senzaţie la ultimul maraton de la Londra, a preluat ştafeta în timpul după-amiezii. Seara, torţa urma să fie purtată de fotbalistul de origine congoleză Fabrice Muamba, revenit după un stop cardiac produs în timpul unui meci de pe 17 martie.
În total, 8.000 de oameni de toate originile şi vârstele vor fi participat la această gigantică