Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Comorile din apartamentul deschis după 70 de ani

Publicat in Romania Libera, luni 23 iulie 2012 ·

Înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, o demimondenă pariziană îşi părăsea apartamentul din apropiere de Place Pigalle pentru a se muta în sudul Franţei. Potrivit The Telegraph, doamna de Florian (numele ei întreg nu a fost făcut public) nu a renunţat la locuinţă, ci a continuat să plătească chiria pentru ea de-a lungul a 70 de ani, deşi nu s-a întors niciodată acolo.

Timp de şapte decenii nimeni nu a ştiut ce comori ascundea de fapt apartamentul parizian. Nimeni nu i-a mai trecut pragul până în 2010, când de Florian a murit la vârsta de 91 de ani. Locuinţa a trebuit să treacă apoi printr-un inventar în urma căruia experţii au descoperit cu uimire că proprietara apartamentului era posesoarea unei picturi semnate Giovanni Boldini, un portretist celebru la începutul secolului 20.

Opera de artă fost realizată de pictorul italian în 1898 şi înfăţişează o tânără franţuzoaică îmbrăcată într-o rochie de seară din muselină roz. Tânăra din tablou este Marthe de Florian, o actriţă faimoasă în secolul 19, cu o suită lungă de admiratori, printre care şi fostul premier francez George Clemenceau. Marthe era bunica chiriaşei misteriosului apartament, căreia i-a lăsat moştenire tabloul.

Marthe i-a servit lui Boldini drept muză şi amantă, iar dovada admiraţiei stă nu doar în pictura realizată, ci şi în mesajele de dragoste descoperite de specialişti pe care pictorul i le trimitea actriţei.

Creaţia lui Giovanni Boldini a fost scoasă la licitaţie cu un preţ de pornire de 300.000 de euro şi s-a vândut pentru 2.1 milioane de euro, o sumă record pentru o pictură Boldini.

Pe lângă tablou, în apartamentul lui Marthe de Florian au fost găsite şi alte obiecte de început de secol XX, adevărate piese de colecţie, printre care şi un Mickey Mouse din pluş.

Înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, o demimondenă parizi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA - FOTO

News.ro acum 45 minute
Fostuldirector adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, ca urmare a unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediul DNA a intrat fostul şef sl Direcţiei juridice a SRI,

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

VIDEO Ciolacu, către bugetarii nemulțumiți că „muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună”: Putem găsi soluții pentru structuri de personal mai suple

HotNews acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu a avertizat joi angajații de la Guvern „care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună” și sunt nemulțumiți de creșterea cu 10% a salariilor. „Cred că atât la Guvern, cât și la Parlament,

CFR Cluj, gata să perfecteze primul transfer din era Dan Petrescu - Mutarea, confirmată chiar de jucător

HotNews acum 29 minute
După un sezon pe care l-a încheiat pe poziția a doua în play-off, loc ce îi asigură participarea în preliminariile Conference League, CFR Cluj se pregătește deja pentru următoarea stagiune și transferă încă un jucător de la Ballkani. Armend ThaqiFot

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum o ora
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 31 minute
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie

Ziua Constanta acum o ora
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum o ora
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Familia lui Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea publicaţiei Die Aktuelle, care a publicat un interviu fals cu starul din F1, generat de AI

News.ro acum 2 ore
Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea editorilor unei reviste care a publicat un "interviu" generat de inteligenţa artificială cu fostul pilot de Formula 1, relatează BBC. Publicaţia germană Die Aktuelle a

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°