M-am săturat. Nu mai vreau. Îmi ajunge. A intrat în viaţa mea cu picioarele şi fără să mă întrebe dacă eu vreau. Nu vreau să facă parte din viaţa mea mai mult decât vreau eu să facă. De ce trebuie să fiu de acord cu ceva care nu-mi place.

Mă refer la politică şi le felul politicienilor de a face politică zilele acestea. Este prea zgomotoasă şi agresivă pentru mine. Mă direcţionează greşit de la activităţile mele zilnice. Nu mai pot să citesc o carte sau să văd un film, fără să nu-mi treacă prin faţa ochilor discursul lui Ponta, Băsescu sau Antonescu. Toţi văd scenarii, nimeni nu mai are încredere în nimeni şi tot aşa. Mă simt agresat la propriu, neavând niciun mijloc pentru a ieşi din această stare căci lucrurile continua şi vor continua.

Agresivitatea şi inoportunarea despre care făceam vorbire mai sus derivă, în principal şi din:

i)                    Lipsa resurselor tehnice şi profesionale, şi într-o parte şi în alta, pentru a discuta la alt nivel şi în alt fel. Politica românească este atehnică, în sensul că dacă la început s-a dezideologizat, şi ca doctrină (vezi confuzia existentă pe scena politică între partide) şi ca asumare a doctrinei (vezi cum îşi schimbă parlamentarii partidele), acum se desubstanţializează în totalitate, este pur dâmboviţeană, fără respect faţă de instituţii sau cetăţeni, nu mai foloseşte argumente şi raţiuni ci manipulări şi forţa brută. Politica nu este despre noi ci pentru ei. A deveni un instrument doar pentru cei aflaţi acolo, în vârful piramidei.

ii)                  Ignorarea memoriei colective, pentru a proceda în alt fel. Domnilor, oricare aţi fi, ţineţi seama că am 34 de ani şi voi fi aici şi peste 20 de ani, ceea ce înseamnă că voi ţine minte atitudinea şi comportamentele de astăzi. Nu mizaţi pe uitare căci nu-i aşa. Frustrarea pe care ne-o pricinuiţi acum este mai greu de uitat decât frustrarea pe ca