Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu despre referendum: Mergem cetăţeneşte la vot sau boicotăm?

Publicat in Romania Libera, luni 23 iulie 2012 ·

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu spune că se gândeşte dacă să meargă la vot sau să boicoteze referendumul, afirmând că, deşi până acum a spus că datoria cetăţenească îl îndeamnă la vot, se gândeşte şi ce poate să însemne "legitimarea unui referendum constituit pe baze lipsite de etică".

Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, fiind întrebat dacă va merge sau nu la referendum, că va da un răspuns concret foarte curând, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Veţi avea un răspuns concret foarte curând. Până în momentul acesta am zis că pentru mine datoria cetăţenească mă îndeamnă să merg la vot, în acelaşi timp, însă, gândesc, şi această nuanţă o introduc astăzi, gândesc la ceea ce poate să înseamnă legitimarea unui referendum constituit pe baze lipsite de etică şi ilegitime în fond", a spus Ungureanu.

El a explicat că, din punctul său de vedere, preşedintele Traian Băsescu nu a încălcat Constituţia deoarece nu a împiedicat instituţiile statului să-şi îndeplinească atribuţiile, nu a limitat competenţele instituţiilor statului, neavând puterea executivă, şi nu a îngrădit drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, iar suspendarea preşedintelui este "un circ", "un teatru ieftin".

"Pornind de la această premisă, suspendarea este un circ, un teatru ieftin menit să legitimeze o iniţiativă, un act de suspendare a preşedintelui, de fapt a persoanei Traian Băsescu cu indiferent ce risc la adresa democraţiei noastre. În condiţiile acestea încep să mă gândesc clar ce ar trebui făcut: mergem cetăţeneşte la vot sau boicotăm? Veţi afla răspunsul curând", a spus Ungureanu.

Întrebat dacă aşteaptă decizia PDL privind participarea la referendum, Ungureanu a răspuns că nu aşteaptă un asemenea răspuns, ci aşteaptă răspunsul celor care "sunt împotriva stării de fapt din România în acest moment".

Mihai Răzvan Ungureanu a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum o ora
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

Bărbatul care a încercat să dea foc ușii Ambasadei Israelului din Bucureşti a fost arestat preventiv

HotNews acum 2 ore
Cetăţeanul sirian care, luni, a încercat să dea foc ușii de la intrarea în Ambasada Israelului, amenințând că se va autoincendia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, anunță Poliția Capitalei. Forte antitero la Ambasada Israelului din Bucures

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 2 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Predoiu, despre ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi angajaţi ai MAI: Această acţiune demonstrează faptul că nu tolerăm niciun caz de corupţie, indiferent unde îl identificăm

News.ro acum o ora
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi ai MAI, că se încadrează în politica de ”toleranţă zero la corupţie şi de curăţenie generală î

Nicolae Dică, prezentat oficial la noua echipă: „Bine ai revenit acasă”

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Nicolae Dică (44 de ani) a fost prezentat ca antrenor principal al celor de la FC Argeș: „Bine ai revenit acasă”. Dani Coman, președinte FC Argeș

Avocata din Iași care a izbit intenționat cu mașina un motociclist, reținută 24 de ore. Cum a ajuns în arestul Poliției VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
O avocată din Iași care a izbit un motociclist și a fugit de la locul accidentului, a ajuns între timp în arestul Poliției. Ea fusese acuzată inițial de vătămare corporală din culpă după incidentul petrecut pe 30 mai. Avocata Alexandra Cioată a fost

A MURIT Neluță Neagu, legenda lăutarilor din România. În urmă cu un an, își înmormântase soția

Gandul acum o ora
Celebrul lăutar Neluță Neagu a murit, la un an după ce își înmormântase soția. Familia, apropiații și fanii celebrului lăutar sunt în stare de șoc. El era cunoscut cu probleme de sănătate, dar nimeni nu se aștepta să dispară atât de repede dintre no

Un copil de un an și jumătate, vaccinat cu o doză de ROR, a murit de rujeolă. Aproape 800 de noi îmbolnăviri în ultima săptămână

HotNews acum 2 ore
​791 de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână în România, iar un băiețel de un an și jumătate din judeţul Constanţa, fără comorbidităţi cunoscute și vaccinat cu o doză de vaccin ROR, a murit, arată datele Institutului Național d

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum 4 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Vremea

București
acum

26°
mar.

18°/31°
mie.

18°/29°
joi

20°/31°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/23°
mie.

18°/27°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

14°/23°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/31°