Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joburile de vară ale tinerilor de acum 160 de ani. Ce meserii erau atunci la modă

Publicat in Gandul, luni 23 iulie 2012 ·

Dacă tinerii de astăzi îşi găsesc joburi sezoniere ca vânzători, babysitter sau îngrijitor de câini, adolescenţii din epoca victoriană a marii Britanii (1837-1901) aveau meserii cu totul diferite pe timpul verii, potrivit unui studiu al site-ului Ancestry.co.uk, citat de Daily Mail.

Potrivit cercetării, cele mai comune meserii erau cele de cizmari, asistenţi medicali, croitori sau vânzători de pălării. Totodată, tineri de 15 ani erau, în vacanţele şcolare, chirurgi colaboratori, lucrau în mină sau în comerţul cu alcool.

În jurul anului 1851, joburile la modă erau cele de măcelari, instalatori, dulgheri sau aşa numitele servicii de împărţit ziare. În acelaşi timp, numărul tinerilor cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani care se angajau în vacanţe a scăzut de la 28%, în 1850, la 11% în prezent.

Conform unui recensământ din 1851, mulţi tineri cu vârste între 10 şi 14 ani lucrau ca îngrijitori ai casei, doar în Londra fiind la acel moment 7,382 de astfel de situaţii. La acel moment, copiii câştigau aproximativ 32 de eurocenţi pe săptămână sau chiar mai puţin, spre deosebire de prezent, când tinerii sunt plătiţi, pentru joburile de vacanţă, cu aproximativ 4,7 euro.

Potrivit Daily Mail, joburile de vară moderne diferă izbitor de mult faţă de cele din urmă cu 160 de ani, acum majoritatea băieţilor de până în 15 ani fiind distribuitori de ziare iar fetele având job-uri precum îngrijitoare de câini sau babysitter. În topul preferinţelor adolescenţilor se mai află locurile de muncă de birou sau din cafenele.

”Este extraordinar să vezi atâtea familii din epoca victoriană în care copiii munceau pentru a îşi ajuta financiar părinţii. E greu să îţi imaginezi astăzi un copil de 10 ani muncind într-o măcelărie sau ca instalator, dar asta a fost o realitate a acelor vremuri” este de părere Miriam Silverman de la Ancestry.co.uk.

Dacă tine

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR a amânat pentru luni decizia privind turul I al alegerilor prezidenţiale

News.ro acum 54 minute
CCR a decis, vineri, în şedinţă, că se va pronunţa luni, 2 decembrie, pe contestaţiile privind anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, după ce va primi şi rezultatul renumărării voturilor. Curtea era aşteptată să dea o decizie privind val

Energia electrică oprită și întârzieri de sute de minute la trenuri, după ce un bărbat s-a urcat pe o copertină în Gara de Nord

Ziare.com acum 31 minute
Şase trenuri de călători care urmau să intre şi să plece din Gara de Nord au acumulat întârzieri de sute de minute, după ce alimentarea cu energie electrică a firelor de contact aferente liniilor de la 1 la 4 a fost întreruptă din cauza unui bărbat

Alegeri parlamentare 2024 Mehedinţi. Cine candidează din judeţ pentru locurile alocate în noul Legislativ

Mediafax acum 24 minute
În judeţul Mehedinţi s-au înscris candidaţi din următoarele partide: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT, FORŢA DREPTEI, UNIUNEA SALVAŢI ROMÂNIA, UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA, ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR, PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL, PARTIDUL S.O.S

[P] Votează Reformele lui Bolojan – Votează PNL! O șansă pentru un stat modern, eficient și european!

HotNews acum 2 ore
România are nevoie de un restart. În fața provocărilor economice, sociale și administrative, țara noastră are o șansă unică: reformele propuse de Ilie Bolojan și adoptate de PNL. Acestea nu sunt doar promisiuni, ci măsuri concrete, inspirate din suc

Veste bună pentru pensionari: De când va începe Poşta Română să distribuie pensiile pentru luna decembrie

Mediafax acum 2 ore
Până pe 13 decembrie, curierii poştali vor distribui pentru 4,9 milioane de pensionari drepturile de pensie în numerar şi/sau taloanele de pensie însoţite de talonul de călătorie CFR. Pentru pensionarii care au optat pentru virament bancar, pensiile

Rusia desfăşoară ”o campanie de sabotaj incredibil de îndrăzneaţă în Europa”, avertizează într-un discurs la Ambasada Marii Britanii la Paris directorul MI6 Richard Moore

News.ro acum o ora
Rusia desfăşoară ”o campanie de sabotaj incredibil de îndrăzneaţă în Europa”, avertizează vineri directorului serviciilor britanice de informaţii externe (MI6) Richard Moore, într-un discurs susţinut la Ambasada Marii Britanii la Paris, relatează AF

Drumul care urcă din staţiunea Sinaia către Cota 1400 a fost închis, din cauza stratului de zăpadă care acoperă carosabilul

News.ro acum 38 minute
Tronsonul de drum care urcă din staţiunea Sinaia către Cota 1400 din Munţii Bucegi a fost închis, vineri, din cauza stratului de zăpadă care face foarte dificil traficul rutier. Turiştii care vor să urce pe munte sunt sfătuiţi să folosească mijloace

El mănâncă bana... pe care a cumpărat-o cu şase milioane de dolari

News.ro acum o ora
Cumpărătorul cu şase milioane a unei opere de artă care constă într-o banană lipită cu scotch pe un perete şi-a ţinut vineri promisiunea şi a mâncat fructul - poate cea mai scumpă muşcătură din istorie -, relatează AFP. Într-un hotel de lux la Hong

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

USR contestă decizia BEC de a le interzice reprezentanților din birourile electorale să dea informații despre renumărare

HotNews acum 2 ore
Partidul condus de Elena Lasconi acuză „un nou abuz al sistemului controlat de Marcel Ciolacu și PSD”, după ce Biroul Electoral Central (BEC) a decis să le interzică reprezentanților partidelor în birourile electorale să ofere informații despre renu

Vremea

București
acum

vin.

6°/8°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

2°/6°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

8°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/8°