Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro a depasit pragul de 4,6 lei

Publicat in Corect News, luni 23 iulie 2012 ·

Euro a depasit luni un nou maxim istoric, Banca Nationala a Romaniei afisand un curs de referinta de 4,6009 lei/euro, cu 0,35 la suta mai mult decat in ultima zi a saptamanii trecute. Sursa imagine: impactingorj.com.jpg

Leul a ajuns luni la un nivel minim si fata de dolarul american, cotat de BNR la 3,7999 lei/unitate. Vineri, cursurile pentru euro si dolar s-au plasat la precedentele valori record, de 4,5848 lei/euro si respectiv 3,7438 lei/dolar.

La randul sau, francul elvetian a urcat de la 3,8173 lei/unitate, vineri, la 3,8314 lei/unitate, iar pretul aurului a crescut de la 190,3431 lei/gram la 192,0205 lei/gram.

Paritatea leu/euro a inceput sa creasca de acum cateva saptamani, in contextul tensiunilor politice dintre PDL si USL. Moneda nationala a continuat sa scada dupa suspendarea presedintelui Traian Basescu si debutul campaniei pentru referendumul de demitere al acestuia.

Ministrul Finantelor Publice, Florin Georgescu, a asigurat totusi ca, dupa referendumul din 29 iulie, lucrurile se vor linisti iar cursul de schimb va reveni sub nivelul de 4,5 lei/euro. "Cursul e stabilit de Banca Nationala pe baza tranzactiilor de pe piata. Ne afecteaza direct si afecteaza cetatenii in primul rand, dar si firmele. Consider ca e o evolutie conjuncturala, cursul va veni inapoi, deci se va aprecia, cred eu, pana la un nivel de sub 4,5lei/euro, cam de unde a plecat in momentul respectiv, ca efect al calmarii si clarificarilor de pe scena politica", a declarat Florin Georgescu.

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum o ora
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 13 minute
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Roland Garros: Arevalo şi Pavic au câştigat titlul la dublu masculin

Mediafax acum 54 minute
Arevalo şi Pavic s-au impus cu 7-5, 6-3 în faţa perechii italiene formată din Bolelli şi Vavassori. Acesta este primul titlu al celor doi obţinut împreună. Jucătorul din El Salvador, Marcelo Arevalo, în vârstă de 33 de ani, a mai câştigat titlul de

173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, sesizate sâmbătă

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, au fost primite 173 de sesizări privind incidente sau fapte interzise în context electoral, au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În total, au fost date 17 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Mesajul Rusiei pentru România privind tezaurul românesc: „Rusia nu datorează nimic nimănui”

Adevarul acum 2 ore
Dialogul dintre Rusia și România pe tema rezoluției Parlamentului European (PE) prin care se cere Rusiei să returneze aurul României este imposibil din cauza politizării subiectului și trebuie închis. Această opinie a fost exprimată de Mihail Șvidko

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 2 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 5 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Vremea

București
acum

24°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

24°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°