Prea mult alcool și un conflict iscat din senin s-a terminat tragic, la o stână din comuna prahoveană Jugureni. Un cioban a murit, după ce a fost înjunghiat cu un briceag în zona gâtului și a feței, de către un bărbat.
Polițiștii au fost sesizați pe 21 iulie despre faptul că în comuna Jugureni, la o stână din punctul „Vârful Ştefului", B. Gheorghe l-a înjunghiat cu un cuţit pe D. Ion, proprietarul stânii, provocându-i decesul.
În baza sesizării, s-a constituit echipa operativă, care s-a deplasat la faţa locului împreună cu procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, şi un medic legist din cadrul S.M.L. Ploieşti.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că în dimineaţa zilei de 21 iulie, în jurul orei 6.30, B. Gheorghe se afla la stâna lui D Ion şi, pe fondul consumului de alcool, între cei doi a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia B. Gheorghe i-a aplicat mai multe lovituri cu un briceag lui D. Ion în zona gâtului şi a feţei, leziuni ce au dus la decesul acestuia.
Imediat după comiterea faptei, agresorul a mers la domiciliul său, şi ulterior a plecat în direcţia satului Boboci, fiind depistat la scurt timp de către poliţişti într-o pădure din apropierea localităţii Jugureni.
Medicul legist a apreciat că decesul lui D. Ion a fost cauzat posibil de o hemoragie externă masivă.
Ucigașul a fost arestat pentru 29 zile pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Cadavrul lui D. Ion a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!