Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Zalăului, cel mai mare „moşier” din administraţia publică din Transilvania

Publicat in Adevarul, marți 24 iulie 2012 ·

Primarul reales al Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, se numără printre primarii în funcţie cu cele mai mari suprafeţe de teren în proprietate. Clasamentul primarilor „latifundiari” a fost realizat de către Econtext şi îi ordonează după suprafeţele de teren înscrise în declaraţiile de avere pe ediţii (re)aleşi în 10 iunie.

După suprafaţa totală a terenului deţinut, Căpîlnaşiu se află pe locul 3 la nivel naţional, cu terenuri ce însumează 59.952 metri pătraţi de teren. O treime din acest teren este reprezentată de cei 20.000 de metri pătraţi teren intravilan, din Valea Miţii, unde primarul Zalăului a cumpărat în 2006, alături de alţi doi asociaţi, 12 hectare de teren. O parte din teren a fost vândut deja, Căpîlnaşiu mai având acolo doar cei 20.000 de metri pătraţi de teren, neplătiţi încă fostului proprietar. „Voi renunţa la suprafaţa respectivă, pentru că nu am de unde să plătesc, dar şi pentru că am avut prea multe probleme cu acest teren”, ne-a declarat primarul. Problemele la care face referire Căpîlnaşiu au legătură cu faptul că tranzacţia a fost anchetată de DNA, deoarece la scurt timp după ce primarul a cumpărat terenul, a fost aprobat proiectul şoselei ocolitoare a Zalăului, care trecea taman pe acolo.

Radu Căpîlnaşiu mai deţine 250 de metri pătraţi de teren intravilan în Zalău (suprafaţa aferentă casei edilului de pe strada Crişan), 8.902 metri pătraţi de teren – tot intravilan – moşteniţi de soţia sa în comuna Hida, şi 7.400 de metri păstraţi în Vânători, comuna Cizer, acolo unde primarul are o casă de vacanţă. În declaraţia sa de avere mai apare şi un teren agricol de 23.400 de metri pătraţi, în localitatea Unimăt, comuna Acâş – Satu Mare.

„Nu cred că am chiar atât de mult teren. Poate sunt ceva mai transparent. Şi nu ştiu cât contează, dacă ajungi să compari un teren din Hida sau Unimăt cu terenuri din alte locuri”, spune Căpîlnaşiu.

VEZI CLAS

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 24 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 19 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Programul complet al optimilor de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania

Mediafax acum 31 minute
Tabloul optimilor de finală de la Euro 2024 este de acum complet, după jucarea, miercuri, a ultimelor meciuri din Grupele E şi F. România s-a calificat de pe prima poziţie a clasamentului Grupei E şi va întâlni Olanda, marţi, 2 iulie, de la ora 19.

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Arbitrul Istvan Kovacs, record de cartonaşe în istoria Campionatului European. A acordat 18 cartonaşe galbene şi două roşii la meciul Cehia-Turcia

News.ro acum o ora
Meciul din Grupa F dintre Cehia şi Turcia, scor 1-2, din grupa F de la Euro-2024, a fost unul animat, arbitrul Istvan Kovacs acordând 18 cartonaşe (16 galbene şi 2 roşii). Un record în istoria Campionatului European. Deşi turcii s-au impus (2-1), me

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Vremea

București
acum

26°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°