Acum vreo doi ani ani discutam cu un analist media care îmi demonstra cu cifre şi argumente că investiţiile mogulilor în presă sunt bani aruncaţi pe fereastră. Sursa: EVZ

Audienţa măsurabilă a acestor televiziuni, ziare şi bloguri rămânea relativ mică, în ciuda milioanelor pompate în trusturi.

În al doilea rând, urnele se încăpăţânau să producă doar cvasi-eşecuri, deşi în prealabil campania era tip bombardament-covor. Maşinăria lucra bine unsă: lansatorii profesionişti porneau kompromatul sub acoperirea unui grup obscur sau publicaţie electronică greu de responsabilizat; apoi releele principale preluau asta ca ştire şi o vânturau în spaţiul public, sub acoperirea citării primei surse, în ciuda eventualelor dezminţiri sau dovezi că totul e o aiureală. Şi totuşi, spuneau unii, uite că nu prinde.

M-am îndoit întotdeauna că lucrurile stăteau aşa. Fie şi fără succes electoral, un efect important al dezmăţului şi intoxicărilor isterice din spaţiul public era tot mai vizibil, prin efectul de descurajare a elitelor administrative, care în orice democraţie sunt complementul profesionist al clasei politice.

Deja oameni de calitate începuseră să plece din ministere înainte de tăierile salariale, frustraţi de nerecunoaşterea performanţei şi de faptul că, tot mai mult, se putea spune chiar orice, despre oricine, dacă interesele tactice de partid o cereau.

Oameni onorabili din sectorul privat erau greu de atras în instituţiile publice. Nu doar din cauza lefurilor demotivante – la limită, asta se putea asuma o vreme – ci pentru că cineva cu carieră şi familie normală acceptă multe provocări, dar nu să devină ridicol fiind tăvălit în văzul naţiunii prin troaca porcilor. De câţiva ani, de când cafteala a devenit singurul subiect important de comentat, s-a încheiat cu profesioniştii şi au rămas în scenă propagandiştii.

După un deceniu de investiţii grijul