Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul atu si ultimul cartus

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 25 iulie 2012 ·

PDL invita alegatorii la boicot si ispiteste USL la frauda. Daca ar fi sa ne luam dupa sondaje, mai mult de o treime din populatia cu drept de vot ignora referendumul. Evident, nu toti sunt ai lui Basescu, dar asa vor fi considerati absentii. Ceilalti - adica cei care vor veni la vot - tocmai incep sa nu mai aiba pareri impartite. Rezultatele sondajelor prezentate duminica de unele televiziuni arata ca doua treimi dintre cei care vor merge la vot ar opta pentru demitere. Asta inseamna, matematic vorbind, ca, daca sustinatorii lui Traian Basescu si-ar gasi cu totii altceva mai bun de facut, prezenta la referendum s-ar situa foarte aproape de 40%, iar toata tevatura iscata de USL ar fi iarasi un esec. Dupa o declaratie in acest sens facuta alaltaieri de presedintele suspendat si dupa decizia de ieri a PDL de boicotare a referendumului, sunt sanse mari ca lucrurile sa se intample asa. Totusi, nimeni din cele doua tabere nu indrazneste sa dea vreun pronostic, pentru ca nu exista argumente solide. Se vede insa de departe ca, cel putin sub un aspect, socoteala celor de la putere s-a dovedit un pic prea complicata pentru dansii. Initial, au sperat ca il vor putea lovi pe la spate pe Traian Basescu punand referendumul in mijlocul verii, cand mare parte din populatia activa - unde seful statului are cei mai multi sustinatori - se afla in concedii. Dupa ce Curtea Constitutionala a decis ca e musai sa-si exprime optiunea mai mult de jumatate din populatia cu drept de vot, Guvernul a picat brusc in extrema cealalta si incearca febril sa aduca urnele de vot inclusiv la receptiile hotelurilor si pe tejghelele crasmelor. Cei de la USL omit insa cu obstinatie un alt motiv care le poate compromite demersul. Pe langa audienta in scadere - sunt doua luni si jumatate de cand USL a preluat puterea si romanilor deja le merge mai prost - conteaza si moralitatea celor care vor sa-i scoata p

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 11 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

ATAC armat în Arkansas, SUA! Trei persoane au fost ucise, alte 10 sunt rănite

Gandul acum 39 minute
Cel puțin trei persoane au murit și alte 10 sunt rănite în urma unui schimb de focuri la un magazin alimentar din statul american Arkansas, transmite presa din SUA. Poliția anunță că suspectul principal a fost împușcat de forțele de ordine, dar viaț

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 11 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Cod roşu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în judeţe din sudul ţării, inclusiv în Capitală

Mediafax acum 22 minute
ULTIMELE ȘTIRI Apple amână lansarea funcțiilor A.I. în Europa, din cauza regulilor UE. Restul lumii va beneficia de upgrade în cursul anului 2024 Ministerul slovac al Apărării depune plângere penală împotriva fostului premier pentru oferirea de avio

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum 32 minute
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 8 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°