Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ArcelorMittal - profit pe primul semestru, pierderi în trimestrul II

Publicat in Adevarul, miercuri 25 iulie 2012 ·

Cotaţiile ArcelorMittal - cel mai mare producător de oţel din lume - au crescut la Bursa din Amsterdam, după publicarea rezultatelor financiare, care corespund aşteptărilor analiştilor, chiar dacă pe piaţă cererea a fost vlăguită de criza europeană. În primul semestru din acest an, profitul net al concernului a crescut faţă de aceeaşi perioadă din 2011, dar în al doilea trimestru rezultatele s-au depreciat brusc.

„Profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) din a doua jumătate a anului va fi asemănător cu cele din prima jumătate“, potrivit datelor publicate de compania-mamă din Luxemburg. EBITDA se cifrează la 4,4 miliarde de dolari în primele şase luni din acest an - mai mult decât media estimată de şapte analişti chestionaţi de Bloomberg, care era de 4,2 miliarde de dolari.

În schimb, profitul a scăzut cu aproape 38% în trimestrul al doilea, la 959 de milioane de dolari, iar analiştii grupului au avertizat că în a doua jumătate a anului condiţiile vor rămâne dificile, piaţa din Europa generând în continuare cea mai mare îngrijorare. Declinul profitului ArcelorMittal, de la 1,54 miliarde de dolari în trimestrul al doilea al anului trecut, a fost cauzat de reducerea cererii pe piaţa oţelului, potrivit cotidianului Wall Street Journal.

Creşterea va continua şi în a doua parte a anului

„Se înţelege faptul că un dezastru a fost evitat“, afirmă Tim Cahill, analist la J&E Davy Holdings, din Dublin. „Dar după ce oamenii devin prea încântaţi avem nevoie să dobândim vizibilitate pentru a menţine preţurile. Opiniile ar putea fi puţin mai optimiste decât am prevăzut noi“, completează acesta.

Producătorilor de oţel le scad câştigurile, deoarece criza economică europeană determină scăderea cererii de oţel şi a preţurilor la mărfurile industriale, iar dezvoltarea economică din China este încetinită.

Pentru compa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 49 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 33 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 44 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 33 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Constanța Polițiștii de frontieră pregătiți pentru valori de trafic crescute în punctele de trecere a frontierei de stat de la frontiera cu Bulgaria

Ziua Constanta acum 5 ore
În perioada 21-24 iunie 2024, aproximativ 300 de polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă vor desfășura zilnic activități specifice în punctele de trecere precum și de supraveghere a frontierei de stat. Aceștia vor folosi mijloacele de mob

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°