Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret Radu Gabrea

Publicat in Romania Libera, miercuri 25 iulie 2012 ·

Joi, Cinemateca Union prezintă ultimele două titluri din portretul-omagiu adus lui Radu Gabrea. Timp de două luni, acest program a oferit spectatorilor şansa de a vedea 16 producţii importante - româneşti şi germane, dar şi coproducţii între mai multe ţări europene - semnate de reputatul regizor român.

Ultimele două filme din selecţia dedicată lui Radu Gabrea, „Amintiri bucureştene", un documentar foarte puţin cunoscut despre Bucureştiul de odinioară, şi „Mănuşi roşii", un lungmetraj de ficţiune (cel mai recent lansat pe marile ecrane de Radu Gabrea) despre campania masivă de arestări declanşată de Securitate ca urmare a Revoluţiei Ungare din 1956. Regizorul va fi prezent la ambele proiecţii, pentru a răspunde întrebărilor publicului.

„Amintiri bucureştene" este un documentar inteligent construit, cu multe tuşe de umor şi cu secvenţe originale, care exprimă convingător dragostea cineastului pentru Capitala ţării. Radu Gabrea construieşte o istorie a oraşului în prima jumătate a secolului al XX-lea, avându-l drept prefaţator pe poetul Tudor Arghezi, surprins la Mărţişor, unde puterea comunistă l-a exilat şi unde era silit să vândă cireşe pentru a-şi întreţine familia, dar şi autorul unei adevărate declaraţii de dragoste făcută Capitalei, prin volumul „Cu bastonul prin Bucureşti".

Victime şi călăi

„Mănuşi roşii" este o adaptare a bestseller-ului scriitorului sas Eginald Schlattner şi prezintă ancheta la care a fost supus tânărul student sas Felix Goldschmidt, dar şi cedarea sa şi colaborarea cu regimul, ajungând, din frica de tortură, să facă pactul cu organele de represiune şi să-şi trădeze prietenii şi chiar propriul frate. Din victimă, el devine astfel o rotiţă în agrenajul Securităţii, depersonalizarea sa fiind totală. Filmul, ca şi cartea, desigur, tratează astfel teribilul subiect al omului înfrânt de sistem şi care ajunge să facă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 3 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 10 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 3 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 5 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 10 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 9 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°