Comisia Europeană este în continuare îngrijorată de atacurile împotriva democrației în România și așteaptă ca premierul român Victor Ponta să își susțină angajamentele asumate cu fapte, a avertizat astăzi comisarul european pentru Justiție, Viviane Reding.
„Suntem în continuare extrem de îngrijorați de starea democrației în România”, a declarat Reding, care ocupă și postul de vicepreședinte al Comisiei Europene.
„Președintele Barroso și-a exprimat preocupările într-o declarație foarte dură în care a înaintat și 11 cereri”, a adăugat comisarul.
„Nimic nu s-a mai întâmplat de atunci”, a subliniat oficialul comunitar, referindu-se la reacția României la cele 11 cereri avansate de Barroso.
„Noi ne uităm la fapte, nu la promisiuni, la legi, nu la scrisori”, a mai precizat Reding, aluzie la scrisorile trimise de Ponta lui Barroso.
Din acest motiv, „România va rămâne sub o strictă supraveghere”, a conchis comisarul, adâugând că a primit „sute de scrisori dintre care unele relevă fapte șocante”.