Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alimente la care este bine să apelăm în concediu pentru a nu ne îngraşa

Publicat in Romania Libera, miercuri 25 iulie 2012 · ·

Legumele, fructele, carnea slabă, fructele de mare şi lactatele sunt recomandate pentru a fi consumate în concediu pentru a ne menţine silueta, în timp ce prăjiturile, fresh-urile de fructe şi alcoolul trebuie evitate pe cât posibil în vacanţă, spune antrenoarea de fitness Cori Gramescu, scrie Mediafax.

"Suntem cu toţii tentaţi ca în vacanţă să nu mai ţinem cu dinţii de dieta pe care am ţinut-o până să plecăm în concediu. Excesele din această perioadă îşi pot pune sever amprenta asupra echilibrului organismului şi, pe lângă faptul că ne putem îngraşa rapid, ne putem da peste cap metabolismul", spune Cori Grămescu, într-un comunicat.

Ea precizează că meniul poate fi adaptat în funcţie de ţara pe care o vizitezi. "Dar ceea ce o să găseşti peste tot sunt legumele, fructele, carnea slabă, fructele de mare şi lactatele. Ocazională prăjitură, tarta cu fructe sau croissantele fragede de la cafeaua de dimineaţă trebuie să rămână excepţii: o dată la două zile şi în cantităţi moderate + puţin cardio = ţi-ai satisfăcut pofta şi silueta ta nu a fost afectată!"

Dimineaţa este recomandat să mâncăm o omletă şi salată, cereale integrale şi câteva fructe uscate sau un bol de fructe proaspete.

La prânz, putem alege o salată consistentă, cu piept de pui la grătar şi o supă de legume.

Seara, putem opta pentru legume la grătar sau fierte (broccoli, fasole păstăi, mazăre, spanac, conopidă etc) cu peşte, muşchi de vită sau friptură de curcan.

Foarte importantă rămâne şi pe perioada vacanţei hidratarea. Este recomandat să bem multă apă, ceaiuri reci neîndulcite şi limonadă cu puţină miere, la care putem adăuga câteva frunze de mentă. Nu este recomandat să exagerăm cu fresh-urile de fructe, pentru că au un conţinut ridicat de fructoză.

Nici consumul de alcool nu este recomandat, pentru că atrage implicit un consum mai mare de alimente, în toiul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 8 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 7 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 10 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Armata israeliană a lansat atacuri la Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie a ordonat Israelului să-şi înceteze ”imediat” ofensiva

News.ro acum 25 minute
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a asigura

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 8 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 12 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 11 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°