Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STENOGRAME DE CAMPANIE. Cum stabilesc liberalii politica editorială pentru "presa noastră" înainte de referendum. Ungureanu "trebuie dat în judecată, e la 35%"

Publicat in Romania Libera, miercuri 25 iulie 2012 ·

Stenograme ale unor şedinţe ale PNL din campania pentru referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu arată că liberalii şi-au stabilit ca strategie promovarea unui mesaj de reconstrucţie, care nu trebuie branduit cu USL, cum stabilesc ce trebuie să facă Antena 3 şi cum trebuie "atins" Mihai Răzvan Ungureanu, potrivit HotNews.ro.

Şedinţele au avut loc în perioada 10 - 19 iulie, şef de campanie fiind deputatul liberal Relu Fenechiu, scrie Dan Tapalagă pe Facebook, care adaugă că transcrierile "au fost postate pe net iar surse liberale garantează autenticitatea discuţiilor". Citeşte şi STENOGRAME DE CAMPANIE. Guerilla digitală a PNL. Cum au fost organizaţi postacii pentru referendum

În aceste stenograme, Relu Fenechiu propune o întâlnire cu "presa noastră" pentru a stabili "un target": "Mă interesează să focusam pe demitere, fără polemici".

"Nu vor face emisiuni la comandă. Trebuie să le dăm teme de atac pe 'golăniile' din ministere".

Într-una din aceste stenograme Dan Motreanu precizează: "Antena 3 trebuie să fie acolo zilnic să transmită, mesajele noastre să fie de atac, nu de apărare".

Într-o altă şedinţă, Daniel Chiţoiu întreabă: "Din societatea civilă pe cine chemăm?"

Un participant îi răspunde: "Gică Hagi, Piţurcă, Dan Bittman, Felicia Filip, Mircea Badea, Radu Tudor, Stelian Tănase, Dinescu, Ciutacu, Mălăele, prezentatori Morar şi Buzdugan? Eu pot să vorbesc cu Ciutacu, Mălăele, Dinescu".

În 14 iulie, Bogdan Teodorescu precizează că mai este nevoie de 1,7 milioane de voturi, în condiţiile în care "în cel mai rău caz raportul de 60:40".

Stejărel Olaru adaugă că "dacă mărim numărul de secţii de votare e posibil să mai câştigăm 100.000 de voturi".

Bogdan Teodorescu adaugă: "MRU trebuie dat în judecată, trebuie atins, e la 35% încredere".

C

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 49 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 56 minute
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 2 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 6 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 7 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°