De ce atâta tevatură cu boicotarea referendumului? Oare nu sunt toate cărțile pe masă?
Sunt câteva categorii ușor de identificat: (1) cei care vin la vot pe 29 iulie și votează „Da”, (2) cei care vin la vot și votează „Nu”, în fine, (3) cei care nu vin la vot și care contribuie astfel, deși din motivații diferite, la invalidarea referendumului. În esență, este tot un vot negativ, deși un „Nu” doar implicit.
Cu alte cuvinte, în această situație cu totul specială, toată lumea se va exprima, căci, în anumite momente, chiar și tăcerea este o formă de a lua atitudine.
Până aici, toate clare.
Și atunci, de ce asmută politicienii o parte din populație asupra unei alte părți din populație și nu ne lasă pur și simplu în pace? De ce nu ne lasă să ne exprimăm cum credem că e mai bine, pe căile pe care le considerăm mai potrivite?
Cred că intuiesc și răspunsul.
Am spus mai sus: „ … deși din motivații diferite”. Ei bine, dacă lucrurile stau așa cum le-am prezentat, nu-i vom putea separa în cea de-a treia categorie pe: (3-a) cei care consideră că „Nu”, dar le e frică să îl exprime public pentru că se tem că nu va fi suficient, de (3-b) cei care nu consideră nimic, niniștii (fr. ni-ni, nici-nici), a căror motivație ne este cu adevărat necunoscută. Dar nu cunoașterea intențiilor niniștilor este mobilul care îi animă pe politicieni, ci faptul că nu pot controla această parte din populație, faptul că nu o pot aronda simbolic ariei lor de interese.
Dacă ar fi să dorească cu adevărat să afle ce gândește această „nebuloasă ninistă” a României, nu ar trebui să investigheze prea mult. Poate dezamăgire, disperare, greață. Poate singura speranță spre delegitimarea publică a puterii și a opoziției în același timp. Poate lipsa oricărei încrederi că lucrurile se pot schimba în bine. Exasperare. Din nou greață. Silă.
De ce să deschidă ei cutia Pandore