Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Guardian: Referendumul din România este un test al democraţiei

Publicat in Romania Libera, joi 26 iulie 2012 ·

Referendumul organizat duminică în România este un test al democraţiei, la capătul unor ani întregi de dispute politice, comentează ziarul britanic The Guardian, în ediţia electronică, potrivit Mediafax.

"România este la limită înaintea votului de duminică, declanşat de manevrele Guvernului condus de Victor Ponta în scopul înlăturării unui vechi rival politic, preşedintele Traian Băsescu, care a fost suspendat din funcţie în aşteptarea rezultatului referendumului. Manevrele politice ale Cabinetului Ponta au declanşat alarma la Bruxelles, raportul CE concluzionând că elitele politice din România nu înţeleg cum funcţionează democraţia, o recunoaştere indirectă că această ţară nu ar trebui să fie deloc în Uniunea Europeană - la doar cinci ani de la aderare", notează ziarul britanic.

"Criza politică i-a adus pe mulţi români la o stare de confuzie şi incertitudine în legătură cu poziţia la referendum. Corupţia sistemică şi nemulţumirea faţă de clasa politică i-au condus pe mulţi să creadă că, indiferent de rezultat, referendumul este o situaţie din care nu se poate câştiga nimic", subliniază cotidianul The Guardian.

"A doua cea mai săracă ţară din Europa, România a aderat la UE împreună cu Bulgaria în 2007. Niciunul dintre cele două state nu era suficient de pregătit pentru aderare, dar admiterea în cadrul Uniunii Europene a fost percepută drept o manevră geopolitică inteligentă în competiţia pentru influenţa în Balcani cu Rusia lui Vladimir Putin", explică The Guardian.

"Pe fondul lipsei elementelor solide în democraţia din România, ţara a fost supusă unei monitorizări permanente la capitolul stat de drept, drepturi şi libertăţi (...)", reaminteşte publicaţia britanică. Referendumul organizat duminică în România este un test al democraţiei, la capătul unor ani întregi de dispute politice, comentează ziarul britanic The Guardian, în ediţia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 55 minute
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Nicolae Ciucă: România SUSȚINE deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene

Gandul acum 38 minute
România susţine deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene, a transmis joi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, avertizând că „acest drum nu e deloc uşor”. Prezent la Black Sea and Balkans Security Forum, de la Bucureşti, Nic

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 25 minute
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 19 minute
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Vlad Pascu a refuzat să dea declaraţii

Mediafax acum 48 minute
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum o ora
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°