Într-o conferinţă de presă desfăşurată joi, fostul prefect Gavrilă Ghilea, prim-vicepreşedintele PDL Bihor Ioan Gheorghe Bota şi deputatul Nicolae Jolţa au anunţat că vor fi cu ochii-n patru la referendum, pentru a putea sesiza atât presei, cât şi poliţiştilor, orice neregulă.
Reiterând aceleaşi acuze la adresa USL, că ia decizii abuzive şi îşi vede doar de propriile interese politice, PDL-iştii s-au declarat convinşi că referendumul va fi fraudat. "Reprezentanţii noştri din secţiile de votare vor monitoriza şi sesiza prompt orice abuz. Chiar dacă raportul va fi inegal, de 5-1. Biroul Judeţean al PDL a organizat echipe, câte 3-4 pe colegiu, care vor fi pregătite cu aparate de fotografiat şi vor sesiza absolut orice încălcare a legii cu privire la referendum. Se vor face plângeri penale acolo unde va fi cazul", a declarat Ghilea.
Fostul prefect a spus că PDL-iştii vor monitoriza şi vor anunţa Poliţia şi în ce priveşte turismul electoral. "Vom fi pregătiţi cu aparate de luat vederi, ca să putem demonstra aceste ilegalităţi care se intenţionează să se facă în jurul secţiilor de votare", a mai spus el.
La rândul său, Nicolae Jolţa a spus că el nu a văzut nici un motiv real pentru demiterea lui Băsescu şi a imputat USL că împovărează ţara cu costul ridicat al referendumului "de aproximativ 20 milioane de euro", respectiv cu costul alegerilor prezidenţiale, dacă Băsescu va fi demis. "Singura modalitate ca acest referendum să treacă este ca ei (USL-iştii - n.r.) să fraudeze alegerile", a clamat Jolţa.
Înlocuiri "cu cântec"
Mai aplicat, primarul comunei Rieni, Ioan Gheorghe Bota, care e în acelaşi timp prim-vicepreşedintele PDL Bihor, a susţinut că aceste fraude se manifestă deja, cu complicitatea Prefecturii şi a Biroului Electoral Judeţean. "Instituţia Prefectului a abuzat şi a schimbat preşedinţii pe care eu şi primarul din Bunteşti i-am pro