Dacă în urmă cu o lună Adrian Năstase era un fost prim-ministru căzut în negura uitării, astăzi el mai are puţin şi ajunge erou. A fost nevoie ca Năstase să fie condamnat pentru corupţie, să încerce apoi să îşi zboare creierii (dar este atât de nevolnic, încât nici să se sinucidă nu a fost în stare!), că opinia publică a şi început să îi deplângă soarta crudă, nedreaptă.
Ăştia care suspină acum pentru faptul că Adrian Năstase a ajuns, dom'le, să stea la puşcărie (de fapt, într-un salon de spital de lux, nu într-o celulă, aşa cum era normal) probabil că au uitat perioada 2000-2004, când Adrian Năstase a fost prim-ministru. Uite că eu nu am uitat-o, ba chiar o am vie în memorie. Iar eu, unul, nu pot să trec cu vederea mizeriile făcute de regimul condus de Adrian Năstase, de la privatizări pe nimic până la umilirea şi subjugarea mass media.
Dar să trecem peste astea, să ajungem la momentul de ieri (miercuri, 25 iulie 2012), când Adrian Năstase a fost adus la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a se judeca amânarea executării pedepsei, pe motive medicale, solicitată de fostul premier. Nu mă interesează amănuntele din dosar, eu altceva vreau să remarc acum. Bre, cică în momentul în care a intrat în sala de judecată, Adrian Năstase a fost primit cu aplauze de cei prezenţi. Sunt convins că nu toţi s-au ridicat în picioare ca să îl aplaude pe fostul prim-ministru, dar e straniu că totuşi acest lucru s-a întâmplat. Ce este de aplaudat la Năstase? Că deţine o avere de 15 milioane de euro pe care nu o poate justifica? Că a ţinut o ţară întreagă sub papuc, timp de patru ani, menţinând-o pe turnătoarea la Securitate Rodica Stănoiu, atenţie!, în funcţia de ministru al Justiţiei?
O fi devenit şi Adrian Năstase martir, bre. Bietul de el, cât de prigonit şi persecutat a fost el de noua orânduire! Haide să-i ridicăm şi statuie, ce naiba! De acord. Da