În Colecţia "Document" (iniţiată de Andrei Pippidi) a Editurii Polirom se află în pregătire cartea lui Mircea Stănescu " Reeducarea în România comunistă. Volumul al III-lea: Târgu Ocna, Canal, Ocnele Mari", volum apărut sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Continuăm prezentarea unor fragmente din acest volum.

II.

ÎNCHISOAREA OCNELE MARI

(1950-1953)

II.1. Deţinuţii transferaţi

Localiatea este situată la 12 km de Râmnicu Vâlcea şi, în perioada comunistă, închisoarea a găzduit deţinuţi politici închişi administrativ (necondamnaţi). Anterior, încă de la înfiinţarea sa, în 1837-1838 şi construirea corpului mare începând din 1890, ea îi grupase pe deţinuţii de drept comun condamnaţi pe viaţă, care îşi ispăşeau pedeapsa lucrând în salină. În perioada interbelică aici au fost închişi şi comunişti, între care Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Închisoarea avea 60 m lungime şi 30 lăţime. Intrarea în perimetrul închisorii avea loc prin "Turnul Alb", care se continua cu un drum, pe laturile lui fiind două curţi pentru plimbarea deţinuţilor. Celularul se afla în spatele acestora, având două niveluri (parter şi etaj), cu 12 camere de detenţie, de 12-14/6 m, dispuse în cele două laturi ale clădirii câte 3 pe nivel. În partea din faţă, laturile erau despărţite de drumul de acces, în timp ce în spate erau unite printr-un culoar. Ferestrele camerelor de detenţie erau orientate către curtea închisorii. În colţurile fiecărei camere erau dispuse 4 priciuri, iar capacitatea lor era de 20-50 de oameni. Pentru încălzire pe timpul iernii erau sobe cu lemne.

La început comandant al închisorii a fost un anume Florescu, apoi lt. Dumitru Alexandrescu (1951-1954).

În martie 1949 închisoarea găzduia exclusiv deţinuţi politici, internaţi administrativ ("lagărişti"). Ei se aflau în custodia Sec