Traian Băsescu a declarat, vineri seară, într-o emisiune tv, că Victor Ponta nu a fost lăsat de cei de la SPP să intre în vila Dante deoarece el se afla în piscină pentru a-şi face orele de înot.
"Ponta a vrut să meargă la Dante odată şi SPP-ul i-a spus că nu se poate. De ce? Pentru că eu eram în piscină. Eu de când m-am operat din 2007 îmi fac orele de înot dimineaţa, sau când pot. Uneori le fac şi după masă. Ponta a vrut să vină odată şi SPP-ul i-a spus 'nu puteţi intra'. 'Cum eu, Gigi duru nu pot intra?' Uite că nu poţi intra. Şi de atunci a făcut un fix", a relatat el.
Preşedintele suspendat a precizat că povestea susţinută de primul ministru cum că vila Dante urma să fie atribuită din 2014 unui fost şef de stat nu este deloc "credibilă".
"Nu este credibilă (n.r. afirmaţia lui Victor Ponta cum că vila Dante urma să-i fie atribuită din 2014 lui Traian Băsescu). În primul rând, cum te poţi gândi că o corespondenţă făcută pe genunchi, deci nu a putut arăta nimeni o adresă, o solicitare a administraţiei prezidenţiale, o ceva 'pregătiţi casa pentru după ce Băsescu nu va mai fi preşedinte'. Nu a existat. Pentru că nu e treaba administraţiei prezidenţiale. Deci un preşedinte când îşi termină mandatul, RAAPPS-ul trebuie să îi spună în baza unei HG: 'domnul preşedinte asta este ce îţi oferim conform legii' ", a susţinut el.
Întrebat de părere are de "răzgândirile" directorului RAAPPS, Băsescu le-a catalogat drept "presiuni", precizând că ceea ce a făcut Victor Ponta este "murdar".
"Presiuni. E şi ăla un director, are soţia tot la RAAPPS angajată, undeva pe la Călaraşi. E membră PNL. Eu nu aş acuza nişte directori. Murdar este ce a făcut Ponta", a menţionat preşedintele suspendat.
Traian Băsescu a mai spus că Victor Ponta ar fi vrut să se mute în casa Dante în calitate de prim ministru.
"Sigur, el vroia să se mute în Dante ca prim m