Mesajul a fost trimis. Multumesc!

'Money for Nothing', live la Peninsula 2012

Publicat in Jurnalul, vineri 27 iulie 2012 ·

După concertul de mare success susţinut la Royal Albert Hall din Londra, Alan Clark şI Chris White, foştii componenţi ai formaţiei Dire Straits, alături de colegii lor, au decis să dea startul unui turneu. Au urmat concerte în Marea Britanie, precum şi alte ţări din Europa, dar şi în Abu Dhabi, iar hiturile Dire Straits au avut un success uriaş peste tot fiind primite cu mare entuziasm.

'The Straits are sunetul unic al clasicului Dire Straits' au scris cei de la Daily Express. Alan Clark s-a alăturat Dire Straits în 1980, primul keyboards man având un rol crucial în drumul spre succes al formaţiei – lucru demonstrat şi de faptul că restul trupei îl privea ca pe un director muzical neoficial. Înafară de activitatea sa din Dire Straits a mai colaborat cu artişti precum Eric Clapton, Bob Dylan, Tina Turner sau Bee Gees. După destrămarea formaţiei, Chris White, saxofonisitul de la Dire Straits, a colaborat şi cu Mark Knopfler dar şi cu alte alte nume grele, ca Paul McCartney, Ray Charles, Joe Cocker sau Robbie Williams.

Terence Reis a fost desemnat solist, vocea sa având asemănări evidente cu Mark Knopfler şI JJ Cale în timp ce stilul de cântat la chitară este aproape similar cu cel al lui Knopfler. La tobe este Steve Ferrone, fostul toboşar al Tom Petty and the Heartbreakers. Până la The Straits, chitaristul Adam Phillips a colaborat cu Cher, Tina Turner, Lionel Richie, Enrique Iglesias. Basistul Mick Feat a cântat alături de artişti precum: Mark Knopfler, Art Garfunkel, Van Morrison sau David Gilmour.

Cel mai tânăr component este pianistul Jamie Squire (24 de ani). Cele mai noi informaţii despre cea de a zecea ediţie a Festivalului Peninsula le puteţi găsi la www.peninsula.ro, precum şi pe pagina de Facebook a evenimentului. Biletele pentru Peninsula 2012 au fost puse în vânzare în reţeaua Eventim şi pe www.eventim.ro. Până la 1 august preţul unui a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Emil Boc câştigă al şaselea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, cu 45% dintre voturile exprimate – numărătoare paralelă

HotNews acum 53 minute
Primarul în funcţie al municipiul Cluj-Napoca, Emil Boc, câştigă cel de-al şaselea mandat în urma alegerilor de duminică, cu 45% dintre voturi, potrivit numărătorii paralele realizate de liberali, potrivit News.ro. Emil BocFoto: AGERPRES Potrivit Cl

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 2 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum o ora
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 7 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 7 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

F1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 4 ore
Pilotul olandez Max Verstappen s-a impus duminică în Marele Premiu al Canadei, consolidându-şi prima poziţie în clasamentul general al piloţilor. Max Verstappen (Red Bull) a devenit lider în turul 49, atunci când Lando Norris (McLaren) a intrat la b

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°