Sasca Montană e un sat din Banatul de munte. Imediat ce intri în el, în stânga asfaltului se deschide un drum de pietricele poleite de praful unui pământ lutos. La fel ca-n poveşti, pietrele le-a presărat cineva, ca nu cumva să te pierzi prin pădure, în nopţile fără lună. Te iei după ele şi, după ce treci printre copaci înfoiaţi, dai, deodată, peste o căsuţă de turtă dulce. Ai ajuns. E "Casa Verde”, a doamnei Ileana Mavrodin, o gazdă fermecătoare, a cărei viaţă seamănă cu un basm.
Chemarea locului
- Aţi părăsit Timişoara pentru Canada, plecând de la rău, la mai bine. Şi iată-vă acum stabilită la Sasca Montană, un sat pierdut în Munţii Banatului. Ce v-a adus aici?
- Sasca Montană a apărut în viaţa mea absolut întâmplător. În vara lui 2004, o prietenă m-a adus aici, vrând să cumpere o proprietate. Celor din Sasca le place să spună că dacă bei apă de aici, nu mai pleci niciodată! Aşa s-a întâmplat şi cu mine. Aveam vreo 2000 de dolari la mine şi am cumpărat eu terenul pus în vânzare cu 400 de dolari. Cu restul am rămas peste vară aici, cu gândul de a mă relaxa, ridicând nişte pereţi din lut. Nu mergeam atât de departe încât să spun că "fac o casă”; era doar un experiment, voiam să testez lutul ca material de construcţie, să văd ce e mit şi ce nu e din tot ce citisem prin cărţi, despre construcţiile din pământ. Dar atât de mult mi-a plăcut să pun mâna pe pământul înmuiat şi să modelez eu însămi pereţii, încât am renunţat la biletul de întoarcere în Canada. Şi, uite-aşa, din una-n alta, vacanţa s-a prelungit şi-am uitat să mai plec. Între timp, mi-am dat seama că din curiozitatea asta a mea, din pasiunea de a lucra cu lutul, poate să rezulte un mod de viaţă. A venit de la sine, treptat. N-aş fi avut curajul să mă rup dintr-o dată, să las în Canada casa şi maşina şi jobul - tot traiul confortabil de-acolo, pentru care trudise
