Narat pe trei planuri paralele şi construit pe un cadru solid, romanul lui Ismail Kadare îmbină trama poliţistă cu o poveste cu elemente fantastice. Un grup de parapsihologi ajunge în Albania pentru a investiga un caz în aparenţă neverosimil: în timpul ororilor săvârşite de dictatură, vigilenţa poliţiei ajunge până la performanţa incredibilă de a-i interoga chiar şi pe... morţi. Securitatea albaneză amplasează mici dispozitive de înreigistrare în hainele oamenilor, iar când Shpend Guraziu, ucis în aparenţă accidental de un buldozer, este înmormântat cu microfonul asupra sa, anchetatorii decid, când cazul acestuia este redeschis, după trei ani, să îl deshumeze pentru a verifica informaţiile înregistrate pe acesta. Gest cu consecinţe cumplite, care va sfârşi prin a-i urmări definitiv pe Arian Vogli, şeful Securităţii, pe acoliţii săi şi chiar pe enigmaticul Dictator. Fie că este vorba despre un blestem, aşa cum ajung să creadă chiar şi scepticii ofiţeri de Securitate, sau pur şi simplu de un şir de inexplicabile şi atroce întâmplări, pare că întunecata lume albaneză e guvernată de legi nescrise care duc până la urmă la instaurarea dreptăţii. Comparat deseori cu romanele lui Kundera sau Kafka, Spiritus e o poveste despre consecinţele tragice ale obsesiei autorităţii, ale dorinţei nemăsurate de control şi putere.
Descoperirea
Dictatorul orbea. Ceea ce de luni de zile era doar o bănuială, fusese confirmat fără putinţă de tăgadă cu câteva ceasuri în urmă. Nu-şi închipuise că moartea ochilor lui avea să fie decretată într-o franceză şchioapă, cu accent japonez. Grupul de medici francezi îi lăsase, cu o săptămână în urmă, o fărâmă de speranţă. Dar japonezii, ajunşi cu puţin timp înainte la Tirana, fuseseră nemiloşi. Vederea avea să-i slăbească pe zi ce trece, până când, în următorii doi ani, urma să i se stingă complet. Posibilitatea operării ca