Cred că era primăvara anului 2009, când, la un seminar internaţional pe tema încrederii în justiţie, doamna judecătoare Ana Lăbuş, membru CSM, a citat rezultate stupefiante ale unui studiu olandez. Conform acestuia, circa două treimi din populaţia uneia dintre cele mai tolerante ţări de pe planetă ar fi de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea, în condiţiile în care abolirea acesteia a făcut parte din chiar testul de înfiinţare a Uniunii Europene şi abolirea pedepsei capitale devenit condiţie obligatorie pentru aderarea la UE.
Am scris atunci, în “defuncta” revistă Idei în dialog, că suveranitatea populară trebuie limitată, tocmai pentru a se putea exercita constant, adică indiferent de furiile de moment ale mulţimii (care poate regreta foarte curând deciziile luate, vezi cazul Adolf Hitler în civilizata Germanie!). Că a urma strict principiul suveranităţii populare în domenii cum ar fi cel al dreptului penal e similar cu a supune unui referendum principiile mecanicii newtoniene. Tocmai asta e menirea unei puteri judecătoreşti independente, de a sancţiona derapajele mulţimii, înclinată (în mod natural, însă primitiv) spre linşaj, nu spre solomonica judecată. Asta înseamnă, în primul rând, democraţie, separaţia puterilor în stat, NU consultarea oricărui nea Caisă despre orice.
Celelalte puteri au început/continuat asaltul asupra justiţiei mult mai devreme decât momentul celei de-a doua suspendări a preşedintelui. Un moment sinistru a fost cel în care fostul ministru Cătălin Predoiu a propus şi a reuşit resubordonarea Inspecţiei Judiciare Ministerului Justiţiei (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/mai-bine-o-justitie-proasta-decat-una-supusa-69974.html), faţă de normalitatea aflării acesteia în ograda CSM, oricât de neperformant s-a dovedit acesta. Proba neghiobiei lui Predoiu, altfel un jurist de excepţie, a dat-o urmaşul său la “