Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locomotiva unui tren Regio care se deplasa pe direcţia Râmnicu Vâlcea - Piatra Olt a luat foc

Publicat in Gandul, vineri 27 iulie 2012 ·

Locomotiva unui tren Regio care se deplasa pe direcţia Râmnicu Vâlcea - Piatra Olt a luat foc, iar pompierii militari au evacuat călătorii şi au intervenit pentru stingerea flăcărilor izbucnite din cauza unui scurtcircuit, focul fiind stins în aproximativ jumătate de oră.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, în momentul sosirii pompierilor la locul intervenţiei, ardeau cablurile de la instalaţia electrică a locomotivei, focul, care a deteriorat elementele de la transmisia acesteia, fiind stins în aproximativ o jumătate de oră, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs în comuna Prundeni, satul Zăvideni, la locomotiva trenului Regio numărul 13124 care se deplasa pe direcţia Râmnicu Vâlcea - Piatra Olt. S-a luat măsura evacuării călătorilor, ulterior incendiul fiind stins. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. După aproximativ 25 de minute de la sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins. Cercetările preliminarii arată că flăcările ar fi izbucnit în urma producerii unui scurtcircuit la instalaţia electrică", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, căpitanul Cătălin Popescu.

Conform estimărilor preliminarii, valoarea pagubelor însumează circa 10.000 de lei, cea a bunurilor salvate fiind de aproximativ 150.000 de lei, iar trenul şi-a continuat deplasarea tractat de o altă locomotivă sosită între timp la locul incendiului, după aproximativ o oră şi jumătate de la producerea incidentului.

Locomotiva unui tren Regio care se deplasa pe direcţia Râmnicu Vâlcea - Piatra Olt a luat foc, iar pompierii militari au evacuat călătorii şi au intervenit pentru stingerea flăcărilor izbucnite din cauza unui scurtcircuit, focul fiind stins în aproximativ jumătate de oră.

Potri

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Sfaturile lui Teodosie pentru o femeie care spune că e abuzată psihologic de către soţ: Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea. Soluţia este să nu vă despărţiţi

News.ro acum 8 ore
Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Solu

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Euro 2024 – grupa A: Germania şi Elveţia s-au calificat în optimi

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Elveţiei a încheiat la egalitate duminică seara, la Frankfurt, scor 1-1, cu reprezentativa Germaniei, în grupa A de la turneul final Euro 2024. În aceeaşi grupă, Ungaria a învins Scoţia, 1-0, marcând în minutul al zecelea al prelu

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum 7 ore
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 12 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 8 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 12 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 10 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

Rezultate LOTO 6/49 duminică 23 iunie 2024. Report de peste 2 milioane euro. Care sunt numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 10 ore
Loteria Română a anunțat numerele câștigătoare de duminică, 23 iunie 2024. Reporturile la LOTO 6/49 depășeșc suma de 2 milioane de euro, în timp ce reportul cumulat la Noroc este de peste 1,90 milioane de euro, iar la Joker categoria I a depășit sum

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
joi

19°/33°
Iasi
acum

20°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

19°/27°
mar.

16°/28°
mie.

18°/25°
joi

17°/26°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°