Gruparea teroristă ameninţă din nou America. A postat şi un mesaj video pe Internet cu aceste ameninţări, prin care precizează că ţinta atentatelor va fi chiar "inima Statelor Unite"
Filiala irakiană a reţelei teroriste Al-Qaida ameninţă că va comite atentate "în inima Statelor Unite", iar serviciile de securitate americane cred că organizaţia teroristă încearcă să îşi creeze filiale pe continentul nord-american, relatează CNN.
Organizaţia Al-Qaida în Irak a postat pe Internet şi un mesaj video cu aceste înregistrări.
"Arestările din ultima perioadă evidenţiază potenţialul ameninţării pe care o reprezintă organizaţia Al-Qaida pe teritoriul Statelor Unite", afirmă Matthew Olsen, directorul Centrului Naţional american pentru Combaterea Terorismului.
"Există deja celule şi reţele de recrutare a militanţilor terorişti în Statele Unite şi Canada", atrage atenţia Seth Jones, specialist în activităţile reţelei teroriste Al-Qaida.
"Putem spune destul de categoric că filiala irakiană a Al-Qaida şi-a consolidat poziţia faţă de cea pe care o avea acum doi ani, chiar dacă principalii lideri ai reţelei din Pakistan au fost eliminaţi", explică Jones.