Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAI: Peste 120 de incidente au fost inregistrate in timpul campaniei

Publicat in HotNews, sâmbătă 28 iulie 2012 ·

Peste 120 de incidente constand in infractiuni, contraventii si fapte de alta natura au fost inregistrate in tara, in perioada campaniei pentru referendum, informeaza MAI, intr-un comunicat de presa.

Din totalul incidentelor, cele mai numeroase - 21- s-au produs pe raza municipiului Bucuresti si a judetelor: Buzau 12, Cluj 8, Brasov 7, Gorj si Dambovita cate 6.

Majoritatea au fost reclamate in mediul urban (64 incidente, reprezentand 53,3%), sesizarile fiind prin apelul de urgenta 112.

Potrivit MAI, au fost inregistrate 46 de infractiuni dintre care 34 la Legea privind organizarea si desfasurarea referendumului, constand in impiedicarea prin orice mijloace a liberului exercitiu al dreptului de a participa la referendum, precum si in promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze sau sa nu voteze la scrutinul de duminica.

De asemenea, au fost aplicate 13 contraventii pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, una la Legea privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice si 8 la alte acte normative, pentru care au fost aplicate 6 amenzi contraventionale in valoare de 3.100 lei si 7 avertismente scrise.

Peste 33.000 de lucratori ai Ministerului Administratiei si Internelor (15.500 politisti, 7.000 jandarmi, 3.000 politisti de frontiera, 6.500 lucratori pentru situatii de urgenta, 1.000 de lucratori din cadrul altor structuri ale ministerului) sunt angrenati in misiuni de asigurare a masurilor de paza si protectie a celor 18.242 sectii de votare din tara.

Pentru asigurarea climatului de ordine si siguranta publica in ziua votarii actioneaza aproximativ 16.000 de cadre - 12.000 politisti si 3.000 jandarmi, precum si politisti de frontiera si lucratori pentru situatii de urgenta

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 6 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 13 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 5 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 6 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

19°
lun.

18°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°