Eu numesc acesti oameni, care se daruiesc cautarii identitatii, pasiunii pentru fondatori si ctitori, caractere! Am avut oaspete la Iasi, zilele acestea, pe colegul Ion Negura, de la Chisinau, venit cu treburi academice. I-am propus sa facem un tur rapid al manastirilor de la Neamt, mai ales ca sotia sa, care-l insotea, nu vazuse multe dintre ele. In secret, voiam sa-l duc si intr-un loc care s-a instapanit, de mai mult timp, in sufletul meu. Si iata-ne la Schitul Vovidenia, la arhimandritul Mihail Daniliuc, egumenul de vocatie si custodele Casei Memoriale „Visarion Puiu" si al Muzeului „Mihail Sadoveanu". Am mai scris, dupa o intalnire cu acest slujitor al altarului, carturar si vrednic gospodar, cand am evocat forta spirituala a acestui loc binecuvantat, acum aproape doi ani. Intre timp, parintele Mihail a aprofundat cercetarea sa despre viata si faptele capabilului mitropolit Visarion Puiu si a publicat cateva texte pe care mi le pune la dispozitie. Cel ce avea sa devina ultimul mare mitropolit al Bucovinei si primul ierarh roman care a organizat si condus o episcopie ortodoxa pentru romanii aflati in diaspora a fost un exemplu de daruire totala; dar si un vladica incomod. E re-descoperit acum, se organizeaza anual simpozioane in care se valorifica infaptuirile sale, se gasesc documente despre perioade mai putin cunoscute din viata sa si activitatea sa misionara, despre luptele sale cu autoritatile vremii si patimirile sale in exilul cel vascos. Condamnat de regimul comunist in contumacie, reuseste sa scape si traieste amarul departarii. La CNSAS, parintele Mihail descopera ca Visarion Puiu era urmarit de catre cei din jurul sau, acestia dadeau informatii securitatii despre cel pe care-l slujeau, i se crease si un nume de cod, Oliviu. Numai o intuitie divina l-a scapat de o soarta si mai tragica. Ajuns Mitropolit al Basarabiei, cu sediul la Balti, Visarion Puiu co