La data de 27 iulie a.c., angajaţii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, în colaborare cu Inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, au efectuat un control asupra mărfurilor existente într-un container sosit în Portul Constanţa Sud - Agigea în data de 25.07.2012. Destinatarul mărfurilor era o societate din Ucraina. Cu această ocazie, au fost descoperite 399 de colete conţinând produse cosmetice.
Dintre acestea, 50 conţineau 14.400 bucăţi deodorante având inscripţionat numele unei mărci protejate, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală, bunuri care au fost reţinute de Autoritatea Vamală în baza Legii 344/2005.
Bunurile respective au o valoare de piaţă estimată la 210.000 de euro.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90 alin. 1, lit b din Legea nr. 84/1998 rep. La data de 27 iulie a.c., angajaţii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, în colaborare cu Inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, au efectuat un control asupra mărfurilor existente într-un container sosit în Portul Constanţa Sud - Agigea în data de 25.07.2012. Destinatarul mărfurilor era o societate din Ucraina. Cu această ocazie, au fost descoperite 399 de colete conţinând produse cosmetice.
Dintre acestea, 50 conţineau 14.400 bucăţi deodorante având inscripţionat numele unei mărci protejate, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală, bunuri care au fost reţinute de Autoritatea Vamală în baza Legii 344/2005.
Bunurile respective au o valoare de piaţă estimată la 2