Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, vineri seară, că ar fi de acord cu desfiinţarea CNA, însă consideră necesară adoptarea în schimb a unei legi a presei, care să reglementeze inclusiv activitatea presei audio-vizuale.
Antonescu a susţinut, într-o emisiune la OTV, că ar putea fi de acord cu desfiinţarea CNA propusă de Dan Diaconescu.
"Eu sunt de acord cu următoarea formulă: desfiinţarea CNA - hai să-mi găsesc o nouă belea, că şi aşa s-a spus în mod absurd că Dan Grigore s-a retras de acolo din cauza mea - dar, atunci, o lege a presei, mai clară, cu anumite răspunderi", a afirmat preşedintele interimar.
El a precizat că o lege a presei va trebui să reglementeze activitatea jurnaliştilor astfel încât să nu se mai negocieze decizii în ceea ce priveşte activitatea televiziunilor.
"Presa poate să facă foarte mult rău, şi nu e vorba aici de faptul că poate calomnia pe cineva, dar e vorba de educaţia copiilor (...) nu v-ar conveni nici dumneavoastră să existe riscul la orice oră, la orice post, copilul să vadă orice. Deci, dacă avem o lege foarte clară, atunci (...) nu mai avem nevoie de şapte oameni numiţi de partide, duşi acolo şi care negociază decizii", a mai explicat Antonescu.