Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Macovei: Vom cere excluderea PSD şi PNL din partidele europene

Publicat in Gandul, duminică 29 iulie 2012 ·

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat că se va implica în demersul PDL în a cere Partidului social european, respectiv Partidului Liberal European, excluderea PSD şi a PNL din aceste partide "pentru încălcarea statului de drept, a democraţiei şi pentru frauda" la referendum.

Monica Macovei a spus, într-o conferinţă de presă, că PDL "fimează tot" şi democrat-liberalii au pe casete tot ce se întâmpă în ţară la referendum.

"Noi filmăm tot, avem pe casete tot ce se întâmplă în ţară, toată această fraudă de proporţii, microbuzele, oamenii care bagă câte 50 de buletine de vot într-o urnă, toate sunt filmate, le adăugăm la tot ce au făcut în ultima lună cu ordonanţele de urgenţă, cu suspendarea statului de drept şi vom cere, şi eu mă voi implica personal în acest demers, vom cere Partidului social democrat european, respectiv Partidului Liberal European excluderea PSD şi PNL din aceste partide pentru încălcarea statului de drept, a democraţiei şi pentru frauda pe care astăzi o comit la acest referendum", a precizat Monica Macovei.

Ea a spus că PDL a depus până la ora 16.00, 42 de plângeri penale şi a făcut un apel către Parchet şi Poliţie "să acţioneze foarte rapid şi să cerceteze foarte rapid, pentru că este în joc statul de drept".

Macovei a făcut apel şi la cetăţeni să nu practice votul multiplu.

Ea a dat ca exemplu o secţie din Târgu Ocna, judeţul Bacău, unde o persoană, reprezentant al USL în secţia de vot, ar fi fost prinsă băgând şase buletine de vot în urnă, buletine votate "Da".

"Suntem în secolul XXI, am intrat în UE, nu se poate să ai oameni din partide care să bage câte 6, 50, câte 10, câte 100 de buletine de vot în urne. Toate astea le filmăm şi le transmitem la partenerii europeni, la familia europeană a acestor partide", a adăugat Monica Macovei.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat că se va

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 5 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 2 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 5 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 8 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 9 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 8 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 10 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 7 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°