E vară. Sezonul vacanţelor la mare. Ea îşi aduce brusc aminte că trebuie să arate bine pe plajă în noile costume de baie pe care şi le va cumpăra şi de care oricum nu va fi mulţumită. N-o interesează cum arăţi tu, ea vrea să se simtă admirată pe plajă şi la club, nu tu. Tu trebuie să te mulţumeşti că te acceptă ea. Ea începe diete şi gimnastică, şi tratamente înainte cu vreo lună de plecarea în vacanţă. Şi consultă în fiecare zi magazinele online care vând costume de baie. Nu, nu Victoria’s Secret, că este demoralizant. Şi într-o zi vine întrebarea-cheie.
"Tu crezi că sunt grasă?" O întrebare pe care o pune, aşa, retoric, de fapt, nu că ar pune prea mare preţ pe părerea ta, pentru că ea ştie dinainte că te-a încuiat. N-o interesează, de fapt, dacă TU crezi că ea e grasă, ci dacă crezi că lumea ar putea spune despre ea că e grasă.
Un tip scria cu o naivitate înduioşătoare pe un blog: "Ei bine, bărbaţii (...) au reuşit să construiască maşini ce ajung la 100 km/h în 4,5 secunde! Au reuşit să descopere quarcii, antiquarcii şi, în curând, vor descoperi particula elementară. Au fotografiat Calea Lactee, au construit autostrăzi suspendate, piramidele şi Taj Mahal-ul. Au explorat polurile şi au lansat staţii orbitale în spaţiu. Au construit calculatoare, linii industriale automatizate şi formulele de calcul a tot ce trebuie calculat. Dar întrebarea asta îi dă gata! Bărbia le cade, lăsând gura deschisă larg, privirea se pierde printre franjurii feţei de masă, pumnii li se încleştează simţind pericolul, iar corpul le încremeneşte în aşteptare. Unii, cei mai bravi dintre noi, încearcă răspunsuri.
Liniştitoare: "Nu, iubito, eşti foarte frumoasă!"
Expeditive: "Nici vorbă".
Năucitoare: "Eu te iubesc oricum, pui mic!".
Amânătoare a catastrofei: "Hai să mergem la mall, să îţi cumpăr poşetuţa aia verde şi vorbim acolo, vrei?".
Presupus comice: