Poporul român s-a pronunţat, respingând demiterea preşedintelui republicii. Din peste 16 milioane de alegători, 9 milioane au declinat oferta politică făcută de cei 258 de parlamentari.
Înţelepciunea colectivă s-a manifestat azi încă o dată, într-un moment de mare cumpănă, când a prevalat prudenţa şi moderaţia majorităţii. Neparticiparea la vot nu reprezintă vreo victorie pentru preşedintele republicii, ci expresia neîncrederii populare faţă de ura şi violenţa revărsate în spaţiul public de către detaşamentele de asalt care au perpetrat o lovitură de stat plebiscitară. Nu neapărat dezavuarea practicilor anticonstituţionale sau ataşamentul faţă de ideea de stat de drept au ţinut astazi majoritatea departe de urne, ci revărsarea deşănţată de ură a puciştilor, senzaţia majorităţii, că ţara riscă să intre pe mâna unor zurbagii iresponsabili.
Din rezultatele de azi, caracatiţa penalo-securistă ar trebui să înţeleagă că propaganda urii, deşi se poate dovedi eficientă în fanatizarea unor părţi din populaţie, deşi poate duce chiar şi la mobilizarea unor categorii mai largi, nu va ajunge niciodată pentru captarea majorităţii. În plus, atunci când este prea intensă şi de durată, propaganda urii va toci reactivitatea, sfârşind prin a agasa publicul ţintă.
Milioanele de români exasperaţi de criză, cărora li s-a aruncat efigia „Băsescu“ în chip de simbol expiator, nu reprezintă un electorat politic coerent, ci o masă de oameni în căutarea unei izbăviri sacrificiale, or, o asemenea stare de spirit nu-i de durată. Aceeaşi care l-au dorit azi demis pe preşedinte, în câteva luni îşi vor răcori nemulţumirile vituperând împotriva altora, cel mai probabil în contra celor care i-au chemat azi la demitere. De când există istorie, surferii valurilor populare au fost înghiţiţi de acestea. Este mai mult decât improbabil că puciştii vor găsi în următoarele luni un închegat