Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PREZENŢA REFERENDUM 2012. Peste 400 de deţinuţi ai Penitenciarului Gherla au votat la referendum

Publicat in Romania Libera, duminică 29 iulie 2012 ·

PREZENŢA REFERENDUM 2012. Peste 400 de deţinuţi ai Penitenciarului Gherla din judeţul Cluj au votat la referendum, cu ajutorul unei urne speciale puse la dispoziţie de către reprezentanţii secţiilor de votare, transmite MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Penitenciarul Gherla, şi-au exprimat dreptul la vot 441 de persoane private de libertate.

"În cadrul Penitenciarului Gherla, referendumul a fost organizat atât la sediul unităţii penitenciare, unde şi-au exprimat dreptul la vot 358 de bărbaţi privaţi de libertate, cât şi la sediul Secţiei Exterioare Cluj-Napoca, unde au votat 83 de femei private de libertate", menţionează reprezentanţii Penitenciarului Gherla.

Reprezentanţii Penitenciarului Gherla au precizat că persoanele private de libertate care şi-au exercitat dreptul la vot au solicitat în scris acest lucru, iar votarea a decurs fără incidente.

În Cluj, sunt aşteptaţi la urne 597.825 de alegători trecuţi pe listele electorale, pentru referendum fiind amenajate 614 secţii de votare, cu patru mai mult decât la alegerile locale. Cele patru secţii în plus funcţionează în zone turistice - Băile Cojocna, Muntele Băişorii, Beliş şi Grădina Zoologică Turda. Pentru referendum s-au distribuit 659.348 de buletine de vot.

PREZENŢA REFERENDUM 2012. Peste 400 de deţinuţi ai Penitenciarului Gherla din judeţul Cluj au votat la referendum, cu ajutorul unei urne speciale puse la dispoziţie de către reprezentanţii secţiilor de votare, transmite MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Penitenciarul Gherla, şi-au exprimat dreptul la vot 441 de persoane private de libertate.

"În cadrul Penitenciarului Gherla, referendumul a fost organizat atât la sediul unităţii penitenciare, unde şi-au exprimat dreptul la vot 358 de bărbaţi privaţi de libertate, cât şi la sediul Secţiei Exterioare Cluj-N

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum 23 minute
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 2 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 51 minute
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Airbus a montat un bord de avion într-un camion electric, pentru a testa mutarea autonomă, mai sigură, a avioanelor pe aeroporturi

News.ro acum o ora
Airbus a prezentat la VivaTech, cel mai mare eveniment pentru tehnologie din Europa, un vehicul neobişnuit, un camion echipat cu comenzi de bază pentru un avion de linie A350, despre care speră că va putea demonstra modul în care mutarea autonomă a

”Zig-Zag printre gândurile mele”, ultima carte a lui Ion Cristoiu, un amestec unic de jurnal, proză și eseu

Gandul acum 45 minute
Editura Evenimentul și Capital a lansat o nouă carte semnată de Ion Cristoiu, un amestec intrigant de eseu și proză, care combină meditațiile filosofice cu însemnările personale și oferă o experiență unică de lectură, plină de revelații culturale și

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Bogdan Ivan: Inovare şi tehnologii avansate la Cluj-Napoca / Astăzi am pus piatra de temelie a primului Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero, din România

News.ro acum 2 ore
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, anunţă, sâmbătă, că a fost pusă ”piatra de temelie” la primul Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero din România, la Cluj-Napoca. ”Inovare şi tehnologii avan

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum o ora
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°