Am să privesc confruntarea pentru referendum, care tocmai s-a încheiat, din perspectiva armelor folosite de combatanți. Cred că nu greșesc dacă spun că tabăra USL a mizat în principal pe televiziuni – imagini mișcătoare (și la propriu, și la figurat). Acesta a fost argumentul considerat pesemne decisiv. Plimbându-mă ieri printre programe, mi-a fost dat să văd că TVR (televiziunea publică!) difuza un reportaj suprarealist de la vila Dante: niște oameni mânați de curiozitate stăteau la coadă ca să intre într-o casă somptuosă, apoi priveau în jur cu uimire, vedeau cum bolborosește apa în jacuzzi, iar un reporter subtil îi întreba ce părere au de robinetele de aur sau de calitatea marmurei. Toată greutatea argumentelor stătea în imagini – încăperile mari, robinetele, cada, marmura. Nimeni nu-și mai bătea capul să se întrebe dacă vila asta îi aparținea sau îi va aparține vreodată lui Traian Băsescu. (Cred că se putea face un reportaj mai spectaculos la Versailles, numai că era destul de complicat să cari până în Franța un pluton de indignați pe care să-i fi convins în prealabil că acolo va locui Băsescu.)

Dar asta a fost un fleac pe lângă performanțele televiziunilor de partid. Și ele au folosit din plin imagini de la vila Dante (semn că ne așteptă infernul, purgatoriul sau paradisul?), însă cele mai expresive imagini sunt chiar figurile protagoniștilor acestor televiziuni. Clișeul care spune că presa e câinele de pază al democrației a fost răsturnat de dl Voiculescu: jurnaliștii domniei sale sunt niște pitbulli întărâtați să sară la beregata tuturor dușmanilor politici, iar pentru asta prezența lor pe ecran e decisivă. Privirea dlui Ciutacu, care pare să arunce în fiecare clipă asupra ta o flegmă densă, tonul lui sub-suburban; miștocăreala de electrocutat permanent a dlui Badea; arțagul isteric al dnei Grecu; expresia unsuros-libidinoasă a dlui Gâdea – acestea