Deputatul UDMR Korodi Attila a declarat, luni, că absenteismul maghiarilor la vot s-a datorat "acuzaţiilor nedrepte" aduse comunităţii maghiare de "actorii principali ai referendumului" şi nicidecum mesajelor lansate de Traian Băsescu şi de Viktor Orban, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Deputatul UDMR Korodi Attila a afirmat că maghiarii, nemulţumiţi de acuzaţiile şi deciziile incorecte "într-o Europă normală", care au fost luate de-a lungul anilor atât de preşedintele Traian Băsescu, cât şi de guvernarea Ponta, mai nou, au decis să nu participe la referendumul.
"Să construieşti o relaţie durează unul, doi, trei ani. La ora actuală, ne-am trezit într-un referendum care, dacă luăm părţile participante, actorii principali ai referendumului, anii trecuţi fiecare a adus câteva acuzaţii nedrepte comunităţii maghiare sau a luat decizii care nu erau corecte pentru comunitatea maghiară într-o Europă normală şi din cauza aceasta reacţia a fost de absenteism, de a ne îndepărta de această decizie, pentru că cei care erau actorii principali au adus, prin deciziile lor, prin declaraţiile lor, efecte negative comunităţii maghiare din România. Aceasta era baza de la care s-a plecat şi nu vorbim despre o decizie de la o zi la alta", a spus Korodi.
Korodi a afirmat că tendinţa electoratului maghiar de a nu se prezenta la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu s-a putut observa încă de când au început pregătirile pentru consultarea cetăţenilor şi că reprezentanţii comunităţii maghiare au atenţionat asupra acestui aspect.
"Deja de la începutul referendumului tendinţa se observa şi actorii politici ştiau, noi, reprezentanţii comunităţii maghiare, am comunicat acest lucru, deci nu era o necunoscută", a spus el.
Potrivit acestuia, nici îndemnul de neprezentare la vot al preşedintelui Traian Băsescu şi nici mesajul premierului ungar