Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REFERENDUM 2012 Lider PCM: Secuii nu au fost de acord cu ilegalităţile şi manipulările nedemocratice ale USL

Publicat in Romania Libera, luni 30 iulie 2012 ·

Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, declară că secuii nu au mers la vot pentru că nu au fost de acord cu "ilegalităţile şi manipulările nedemocratice ale USL", astfel că "forţele comuniste" ar trebui să plece acasă şi să accepte rezultatele referendumului.

Kulcsar Terza Jozsef a declarat, duminică seară, corespondentului MEDIAFAX că secuii nu au mers la urne deoarece nu au fost de acord cu "ilegalităţile şi manipulările nedemocratice ale USL".

"Nu putem fi de acord ca această ţară să fie condusă cu mijloace nedemocratice şi anticonstituţionale", a spus liderul PCM Covasna.

Acesta a comparat referendumul de duminică pentru demiterea preşedintelui cu cel organizat în anul 2007, de CNS, pentru autonomia Ţinutului Secuiesc.

"Atunci, 99 la sută dintre votanţi s-au pronunţat în favoarea autonomiei, însă nimeni nu a luat în seamă acel referendum. Acum, forţele comuniste nu au obţinut nici 50 la sută la acest referendum, aşa că cei care au pierdut să meargă acasă şi să accepte înfrângerea, iar mâine să se apuce de lucru pentru că sunt probleme mari în această ţară. Rezultatul referendumului trebuie acceptat", a conchis preşedintele PCM Covasna.

Potrivit unui exit-poll Operations Research comandat de Realitatea TV, prezenţa la vot până la ora 21.00 a fost de 44,01%. Conform exit-poll-ului difuzat de Realitatea TV, 86,9% din cei care au mers la urne au votat în favoarea demiterii preşedintelui Traian Băsescu, iar 13,1% au votat împotrivă.

Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, declară că secuii nu au mers la vot pentru că nu au fost de acord cu "ilegalităţile şi manipulările nedemocratice ale USL", astfel că "forţele comuniste" ar trebui să plece acasă şi să accepte rezultatele referendumului.

Kulcsar Terza Jozsef a declarat, duminică seară, corespondentului MEDIAFAX că secuii nu au mers la urne

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 47 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Curtea Internațională de Justiție ordonă Israelului să oprească ofensiva asupra Rafah

HotNews acum 42 minute
Curtea Internațională de Justiție a decis că Israelul trebuie să-și oprească imediat ofensiva militară și alte acțiuni înteprinse în orașul Rafah din sudul Gazei, invocând „riscul imediat” pentru poporul palestinian, relateză BBC și The Guardian. Un

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 33 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 3 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°