Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REFERENDUM: Constantin: Vom uza de toate mijloacele democratice pentru ca votul românilor să fie pus în practică

Publicat in Romania Libera, luni 30 iulie 2012 ·

Liderul PC Daniel Constantin a declarat, luni, că majoritatea va uza de toate mijloacele democratice pentru ca votul românilor să fie pus în practică, arătând că rezultatul referendumului a fost viciat în mod voit de către PDL şi preşedintele suspendat, Traian Băsescu, transmite Mediafax.

"Vreau să vă asigur că nu lăsăm armele jos şi vom face tot ce ţine de noi, vom uza de toate mijloacele democratice ca votul celor opt milioane de români să fie puse în practică. Voinţa a opt milioane de români trebuie să fie dusă la sfârşit la un moment dat. Din punctul meu de vedere, sigur că, după ce vom vedea rezultatele finale, mizăm pe înţelepciunea Curţii Constituţionale care va lua act de realitatea pe care au exprimat-o românii prin votul de ieri", a spus Daniel Constantin.

Preşedintele PC a anunţat că USL va uza de toate mijloacele democratice pentru ca votul românilor să fie pus în practică.

"Preşedintele nu mai are legitimitate şi avem datoria faţă de opt milioane de români ca votul lor să fie cunoscut şi să fie aplicat de toată lumea, inclusiv de către preşedinte. Există şi cred că toată lumea a văzut, chiar şi Curtea Constituţională şi Biroul Electoral şi Parlamentul României că rezultatul votului a fost viciat în mod voit de către PDL şi Traian Băsescu, ca atare spiritul legii care a fost dat de către Parlamentul României de a avea un prag minim de 50 plus unul a fost încălcat în mod voit de către PDL", a mai declarat Constantin.

Liderul PC Daniel Constantin a declarat, luni, că majoritatea va uza de toate mijloacele democratice pentru ca votul românilor să fie pus în practică, arătând că rezultatul referendumului a fost viciat în mod voit de către PDL şi preşedintele suspendat, Traian Băsescu, transmite Mediafax.

"Vreau să vă asigur că nu lăsăm armele jos şi vom face tot ce ţine de noi, vom uza de toate mijloacele democratice ca votul c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 49 minute
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Scurgeri de gaze după ce o mașină a avariat o conductă. Pompierii din Vâlcea au evacuat persoanele din șapte locuințe învecinate

Ziare.com acum 15 minute
O maşină a avariat sâmbătă, 25 mai, o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. Se înregistrează scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şapte locuinţe învecinate. ”Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi,

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 2 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum 57 minute
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum o ora
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 7 minute
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

18.000 de parfumuri contrafăcute, în valoare de peste 4 milioane euro, în Portul Constanţa

Mediafax acum 39 minute
Vineri, o echipă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa a controlat un container încărcat cu bunuri, sosit din Emiratele Arabe Unite, având ca destinaţie o

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 3 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°