Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emoţii şi lacrimi » Echipa feminină a României s-a calificat în finala pe echipe de pe locul al patrulea

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 30 iulie 2012 ·

Larisa Iordache a făcut toate cele patru aparate, dar va evolua doar în finala de la individual compus, în timp ce Ponor şi Izbaşa au prins cîte două finale pe aparate.

Sandra Izbaşa, Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Diana Chelaru şi Diana Bulimar au intrat în sală tricolore, cu capul sus şi cu multă încredere. Ieri, au avut loc calificările, unde au concurat patru gimnaste, iar la total au punctat doar trei.

Solul, ca o insulă în marea de roz, a fost aparatul la care gimnastele din România au debutat oficial la Londra. Energica Diana Chelaru, pe acorduri din Getica, a fost cea care a adus primul punctaj pentru România, 14,333.

Firul a fost apoi preluat de Cătălina Ponor. Campioana olimpică din 2004 de la acest aparat a avut probleme la una dintre diagonale şi a primit 14,600. A avut un pic de emoţii pentru calificarea în finala de la sol, dar pînă la urmă ea va fi acolo ca să se lupte pentru o medalie.

Sandra Izbaşa a strălucit ca un diamant şi a obţinut cea mai mare notă, 15,016. Larisa Iordache, gimnasta pentru care a suspinat o ţară întreagă, a intrat în concurs. Lipsa de antrenamente din ultimele zile şi durerile i-au adus o alunecare la una dintre diagonale şi solul ei a valorat mai puţin. Totalul de la sol a fost cel mai bun din concurs.

Româncele au pus pas lîngă pas pe covorul roz şi s-au mutat la sărituri Totul a mers bine acolo. Chelaru. Ponor, Izbaşa şi Iordache au plutit peste masa îmbibată de talc. Sandra Izbaşa a obţinut două note bune şi s-a calificat de pe poziţia a doua în finală. Punctaj care-i dă speranţă pentru o medalie olimpică.

Tremur olimpic

Emoţiile s-au mutat apoi la paralele. Aparatul care albeşte multe fire de păr în rîndul antrenorilor. Diana Bulimar a luat 14,000. Diana Chelaru 13,733, Larisa Iordache 14,100, iar nota care a ieşit din total a fost cea a Sandrei Izbaşa, care a şi ratat.

Ultim

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 44 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Doi copii de nouă ani, loviţi de un ski-jet pe Dunăre condus de un bucureștean care consumase alcool

HotNews acum 4 ore
Doi copii în vârstă de nouă ani care se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu, județul Giurgiu, au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost loviţi de un ski-jet condus de un bărbat care consumase alcool, anunță IPJ Giurgiu. Poliţiştii au f

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°