Cursul oficial euro-leu a cunoscut cea mai mare depreciere de după perioada de volatilitate extremă din toamna anului 2008. Euro a scăzut cu 5,6 bani față de cotația anunțată vineri de Banca Națională, exclusiv pe seama anunțării rezultatelor referendumului de duminică. Victor Ponta spunea săptămâna trecută că leul se va stabiliza după ce Traian Băsescu va fi îndepărtat prin referendum. S-a întâmplat altfel: leul s-a întărit după eșecul referendumului. Sursa: CODRIN PRISECARU
Acum mai puțin de o săptămână, premierul Victor Ponta se declara "foarte convins" că, după votul din 29 iulie, "când criza politică într-un fel sau altul se închide prin votul populației, și după ce în săptămâna imediat următoare în România va fi prezentă delegația Comisiei Europene, FMI și Băncii Mondiale, iar rezultatele noastre, rezultate economice, angajamentele de reforme structurale vor fi certificate de către cele trei instituţii internaţionale, deci având, pe de o parte criza închisă, criza politică, pe de altă parte, această concluzie a partenerilor noştri internaţionali, situaţia se va normaliza şi chiar leul se va întări într-o anumită măsură".
Premierul se aștepta însă la un alt rezultat al referendumului. Iată că invalidarea referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, fapt ce presupune revenirea acestuia la Cotroceni a dat o puternică gură de oxigen monedei naționale.
Victor Ponta s-a delimitat de orice responsabilitate legată de deprecierea masivă pe care a suportat-o leul în ultimele săptămâni. "Sunt doar de 11 săptămâni în funcție, deci nu pot fi acuzat de criza financiară din România", le-a spus Ponta ziariștilor de la "Der Spiegel".
Revenire spectaculoasă a leului
Cursul oficial a fost stabilit ieri la 4,5558 lei pentru un euro, după ce în urmă cu doar patru ședințe atinsese un maxim istoric de 4,6397 lei.
Leul a avut o rev