Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaraţiile premierului Ungariei Viktor Orban în România îi vor afecta pe etnicii maghiari, avertizează socialiştii ungari

Publicat in Romania Libera, marți 31 iulie 2012 ·

Declaraţiile recente ale lui Viktor Orban în România vor afecta minoritatea etnicilor maghiari, a avertizat luni Attila Mesterhazy, liderul Partidului Socialist ungar (opoziţie), apreciind că gestul premierului ungar reprezintă un amestec în treburile interne ale României, informează Mediafax.

Declaraţiile lui Orban în România vor afecta minoritatea etnicilor maghiari "atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung", a avertizat Mesterhazy.

Orban i-a îndemnat sâmbătă pe cetăţenii României să ia decizia "corectă" în cadrul referendumului de duminică privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, într-un discurs suţinut în cadrul unei şcoli de vară organizată în staţiunea românească Băile Tuşnad.

"Aş dori să urez românilor şi maghiarilor din România să aducă decizii bune, adică să nu ia nicio decizie, ceea ce mâine (duminică) este o posibilitate", a declarat Orban.

Potrivit agenţiei de presă ungare MTI, Mesterhazy a subliniat că Orban s-a amestecat în mod deschis în treburile interne ale României, comiţând o "eroare gravă" pe ale cărei consecinţe le vor suporta etnicii maghiari din România.

Premierul ungar sublinia sâmbătă că nu este sarcina sa să evalueze ce face elita politică din România şi să îşi exprime părerea despre situaţia din ţară.

El aprecia că România a cunoscut succese importate în ultimii zece ani şi este aproape de succesul Europei Centrale. "Dacă punem în paranteză grijile cotidiene, vedem că, în ultimii zece ani, în ceea ce priveşte alinierea României la Uniunea Europeană, ea a ajuns aproape de faza ca succesul Europei Centrale să o atragă cu ea însăşi. A reuşit să ţină în anumite limite datoria pe ţară şi să producă modificări care, chiar dacă nu aduc o viaţă mai bună, poartă cu sine posibilitatea dezvoltării României, a ajuns aproape de Ungaria, dacă nu chiar ne-a întrecut", declara Orban Viktor.

Orban a spus că

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 4 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 3 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°