E miezul nopţii şi preşedintele interimar vorbeşte. Cuvintele, înecăcioase ca rumeguşul, se lasă greu măcinate. Măselele îi scrâşnesc, se poticnesc în silabe. El, steaua uşor răscoaptă a oratoriei, astrul palid al elocinţei, este dezabuzat ca după o roială spartă.
Ochii galbeni, de lup, care până ieri sticleau a viclenie crudă, îi pâlpâie stins în fundul capului. Şuviţa îi fâlfâie dezolant pe frunte, ca o pânză zdrenţuită de epavă. Mâinile strâng febril marginile pupitrului pe care scrie "Administraţia prezidenţială". Nu s-ar mai da dus. Unghiile i se înfig în lemn, cu disperarea înecatului.
În vreme ce discursul i se derulează monoton, ca o bandă ORWO de magnetofon, în cap îi bat patru vorbe. Mereu, obsedant, aceleaşi patru vorbe îl asurzesc cu dangăt spart, stârnind guguştiucii speriaţi din clopotniţa părăginită: "Nici măcar o lună!... Nici măcar o lună!..."
***
Agitat, ca o vulpe hăituită de ogarii lui Tata Socru. Colţurile gurii i-au îngheţat într-un rictus. E strigoiul zâmbetului mieros cu care îl îndulcea pe Medvedev la deschiderea Jocurilor Olimpice. Ori pe Kondyakov, la Ambasada Rusiei.
Premierul simte cum tot gerul Siberiei i se suie ca un şarpe îngheţat pe şira spinării. Ţinuta mândră de fost baschetbalist i s-a cocârjat în ultimele ore. Un monstruos ghiocel al durerii. Aişor, urletul disperării. A ratat şi ultima şansă pentru a-şi salva cariera: să-şi spele ruşinea plagiatului în sângele lui Băsescu.
Acum singura lui nădejde e să vorbească mult. Şi să zâmbească. Mai cu seamă să zâmbească. Să ţină cu orice preţ colţurile gurii în sus. De-ar trebui să-şi pună şi scobitori, numai să zâmbească. "Râslea cel voinic".
***
Criza l-a obosit. Îl doare inima. Mai bine de o oră a urlat, a dat ordine, a ameninţat. A înroşit telefoanele. A împroşcat tot biroul cu scuipat.
"Grecu, te-ai moleşit? - Aşa te-am învăţat? Bagă ură!
